All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Cum s-a realizat „Cătuşe roşii“, filmul considerat pierdut timp de 60 de ani şi redescoperit într-o cutie de pantofi

Cinematografia românească a primit un cadou nesperat în anul 2004, când a fost găsită întâmplător, într-o cutie de pantofi aflată în subsolurile studiourilor „Cinecittà“ din Roma, o copie a filmului „Odessa in fiamme“ (n.r: „Odesa în flăcări“).

Coproducţia româno-italiană realizată în anul 1942, care a circulat în România cu un alt titlu, „Cătuşe roşii“, a fost interzisă imediat după 23 august 1944, iar sovieticii au confiscat şi distrus toate copiile existente în România. Şi în Italia filmul a fost considerat a fi definitiv pierdut timp de mai bine de 50 de ani.

Numit la 1 aprilie 1941 la conducerea Oficiului Naţional al Cinematografiei, for aflat în subordinea Ministerului Propagandei Naţionale, ambiţiosul medic Ion Filotti Cantacuzino, fiul prinţului Ioan Cantacuzino şi al actriţei Maria Filotti, a încercat să facă şi altceva decât simple „comenzi“.

Discuţiile au pornit de la un film despre Nicolae Bălcescu

Pe lângă susţinerea proiectului lui Jean Georgescu, „O noapte furtunoasă“, despre care am mai scris, Cantacuzino a început încă din prima zi de mandat demersurile pentru realizarea de coproducţii. Iar Italia, o ţară aliată la momentul respectiv, era o ţină accesibilă.

Astfel, în urma unei vizite a cineastului Constantin Ivanovici în Peninsulă, în toamna anului 1941, s-a discutat despre posibilitatea realizării unui film despre Nicolae Bălcescu, iar o firmă din Roma, „Grandi Film Storici“, a venit cu o propunere concretă: realizarea unui film de actualitate, cu acţiunea brodată pe evenimentele războiului, exterioarele urmând să fie turnate în România, iar interioarele la „Cinecittà“.

Pentru redactarea scenariului a fost ales, din partea română, scriitorul Nicolae Kiriţescu, care a fost invitat la Roma, unde a lucrat împreună cu italianul Gherardo Gherardi şi cu regizorul filmului, Carmine Gallone. Ultimul era unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti ai epocii. Debutase încă din 1914 şi realizase inclusiv superproducţii, precum „Gli ultimi giorni di Pompei“ (1926) şi „Scipione l’Africano“ (1937). Forma definitivă a scenariului a fost gata în martie 1942, când au fost puse la punct şi detaliile contractului. Pe scurt, acţiunea se declanşa în momentul ocupării Basarabiei de către trupele sovietice. Maria, cântăreaţă de opera, a fost părăsită de soţul ei, Mihai Teodorescu, mare moşier din Chişinău, pentru o altă femeie.

Rămânând alături de mama sa, copilul soţilor Teodorescu va fi răpit de bolşevici, pentru a fi educat după dogmele lor. Urmează un întortocheat periplu al Mariei, care trece prin mai multe întâmplări dramatice în căutarea copilului, până ajunge la Odesa, unde devine cântăreaţă de cabaret. Aventurile se încheie în momentul cuceririi oraşului de către trupele române, în care fusese încorportat şi Mihai. Regăsirea şi împăcarea celor doi soţi vor fi urmate şi de descoperirea copilului lor.

Gheorghe Timică a jucat alături de soţia sa

Din distribuţie au făcut parte soprana de origine română Maria Cebotari (Maria Teodorescu), o mare vedetă a epocii, Carlo Ninchi (Mihai Teodorescu), Filippo Scelzo (Serghei), Paolo Ferrari (Paolo), Checco Rissone (Gruşcenko), Olga Solbelli (Liuba), Maurizio Romitelli (Nico) şi Rubi Dalma (Florica), din partea italiană, respectiv Gheorghe Timică (Ion), Silvia Dumitrescu-Timică (Ana) şi Mircea Axente (Petru, fiul lui Ion), din partea română.

Primul tur de manivelă s-a dat la Roma, la 25 iunie 1942. În memoriile sale, Ion Filotti Cantacuzino amintea: „Intrarea în distribuţie a Silviei Dumitrescu s-a hotărât în ultimul moment, rolul ei fiind destinat iniţial unei actriţe italiene, care a devenit indisponibilă. Cum Silvia Dumitrescu îşi însoţise soţul la Roma, i-a devenit soţie şi în film, ceea ce ne-a permis un dublu avantaj: un nume românesc în plus în distribuţie şi trecerea cheltuielilor ei de deplasare în contul italienilor. Producătorii ar fi vrut să înceapă în jurul datei de 10 iunie interioarele, pe care le turnau la «Cinecittà», intenţionând să aibă gata filmul pentru Festivalul de la Veneţia. Cu inevitabilele amânări (decoruri care nu erau gata, studioul care era ocupat, operatorul care nu era disponibil) s-a început mai târziu şi s-a lucrat abia spre sfârşitul lui iunie şi în iulie. Exterioarele trebuiau să fie filmate în România, după terminarea luărilor de vederi din studio, în aşa fel încât în cursul săptămânii care fusese prevăzută pentru călătoria în ţara noastră să se poată lucra la Roma la montajul scenelor de interior. Ca să se recupereze întârzierea şi ca luările de vederi ale interioarelor să meargă repede, realizatorii închiriaseră nu numai un platou de mărime mijlocie, ci şi platoul cel mare, unde se construiau de obicei decorurile pentru superproducţii. Acolo au reconstruit, în mărime naturală, jumătate din circumferinţa sălii şi toată scena Operei de la Odesa, după fotografii. Acest imens decor părea totuşi mic şi pierdut într-un colţ al vastului platou de la «Cinecittà». El era destinat unei secvenţe în care Maria Cebotari cânta celebra arie «Visi d´arte – Tosca». La sfârşitul ariei o alarmă aeriană şi un bombardament produceau panică printre spectatori, care părăseau sala în dezordine. Prilej pentru Gallone de a compune una din scenele «tari» ale filmului“.

 

Scenă de luptă filmată în Ghencea

Exterioarele s-au filmat în iulie 1942, la Bucureşti, Otopeni, Periş şi Ţigăneşti, iar în august 1942 la Chişinău şi Odesa. „Din echipa italiană care a venit la Bucureşti făceau parte regizorul Carmine Gallone, asistentul său de regie, Caraciolla, actorii Maria Cebotari şi Carlo Ninchi şi directorul adjunct de producţie pentru exterioare, Carlo de la Porta. Acesta era un conte napolitan, aşa cum directorul prim de producţie, Giacomo Gianuzzi Savelli, era conte roman. Pentru luările de vederi din ţara noastră a fost utilizat operatorul francez care lucra la «Noaptea furtunoasă», Gérard Perrin. Scenele turnate la noi au fost: exodul populaţiei în momentul cedării Basarabiei – la Periş. Tot acolo, în gară, secvenţele unor plecări de trenuri; o recunoaştere – într-o pădure de lângă Otopeni; o prezentare la regiment – în curtea unităţii de pionieri de la Otopeni; o luptă – pe platoul de manevre de la Ghencea, în nişte tranşee improvizate şi cu concursul unor unităţi militare din Bucureşti; în sfârşit, o serbare de ţară, cu dansuri populare şi cântece – în curtea conacului Gigurtu de la Ţigăneşti. Cebotari cânta aici un cântec în stil popular, scris de Ion Vasilescu, iar un dans românesc fusese pregătit de Floria Capsali, cu un ansamblu de balerini de la Opera Română. Toate acestea n-au cerut decât 4-5 zile de lucru, dar cu o organizare foarte minuţioasă“, povestea Cantacuzino.

„Nu ştiu câte pahare cu vin au ciocnit oamenii noştri în cursul acelei nopţi“

Scena care le-a dat cele mai mari bătăi de cap organizatorilor a fost cea a exodului, Carmine Gallone solicitând o figuraţie de câteva sute de persoane, pregătite de drum, cu copii, căruţe şi boccele. „Aveam doi inspectori de producţie însărcinaţi cu pregătirea filmărilor: unul era regizorul nostru de la O.N.C. – Ion Marinescu, iar celălalt regizorul Teatrului Naţional, Ionel Iliescu. De altfel, amândoi lucrau şi la «Noaptea furtunoasă». I-am lăsat acolo cu rugămintea de a rezolva problema. Mărturisesc însă că nu eram foarte liniştit, gândindu-mă că experienţa din ziua următoare reprezenta primul nostru examen de capacitate organizatorică, faţă de nişte realizatori cu vechi state de serviciu, care-şi cunoscuseră toate studiourile Europei. Când am sosit cu Gallone la locul hotărât şi am coborât din maşină, regizorul a făcut câţiva paşi şi a privit uimit cele două drumuri pe care în ajun le văzuse pustii. Acum, de la marginea satului până în depărtare se vedeau două coloane, ce păreau fără sfârşit, de oameni în haine necăjite, cărându-şi calabalâcul sărăcăcios, fiecare cu copii, cu căţel şi cu purcel în jurul căruţei. Şi cum stăteau acolo de câteva ceasuri bune şi erau destul de obosiţi, iar din cauza căruţelor numeroase se ridicase la orizont un nor de praf, pe care soarele pieziş îl iriza uşor, spectacolul avea toată atmosfera pe care şi-o putea dori. Gallone s-a uitat lung la cele două şiruri şi apoi a murmurat printre dinţi: «Magnifico! Mai visto» Pentru noi asta însemna că am trecut cu brio examenul. Nu ştiu cât a costat până la urmă figuraţia, nu ştiu câte pahare cu vin au ciocnit oamenii noştri în cursul acelei nopţi, ca să convingă trei sate să iasă la şosea, dar experienţa reuşise“, mai scria directorul Oficiului Naţional al Cinematografiei.

Filmul a avut premiera absolută în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, la 13 septembrie 1942, dar în cinematografele româneşti a ajuns abia la 25 septembrie 1943.

A urmat „Escadrila albă“, un film pierdut astăzi

Imediat după finalizarea acestei pelicule s-a trecut la realizarea unui alt film de război româno-italienesc, „Escadrila albă“, consacrat aviatoarelor românce care în timpul războiului au evacuat peste o mie de răniţi grav, de pe linia frontului, inclusiv de la Stalingrad, fără a suferi pierderi în avioane. De această dată regizorul a fost român, Ion Sava, iar din distribuţie au făcut parte nume precum Mariella Lotti (Elena Muşat), Claudio Gora (Alexandru Manta), Lucia Sturdza Bulandra (bunica lui Manta), Marilena Economu (Maria), Tino Bianchi (Mihai) şi Marcel Anghelescu (Nelu). Premiera italienească a avut loc în mai 1944, însă Ion Sava n-a mai apucat să-şi vadă filmul pe ecran şi în România. Mai mult decât atât, singura peliculă în care a jucat marea actriţă Lucia Sturdza Bulandra s-a pierdut definitiv, neexistând la ora actuală nicio copie a filmului la noi în ţară sau în Italia.

Se pregătea şi o coproducţie despre Ştefan cel Mare

Ion Filotti Cantacuzino începuse în anul 1943 tratativele pentru realizarea unei alte pelicule în coproducţie româno-italiană, despre viaţa lui Ştefan cel Mare, după un scenariu scris de Camil Petrescu. Pentru rolul voievodului era vizat actorul Amedeo Nazzari, iar din distribuţie urma să facă parte şi Alida Valli. Din nefericire, istoria a hotărât altfel soarta proiectului respectiv.

loading...
Sursa: Adevarul

Salut!

Te rugam sa distribui acest articol pentru a continua sa citesti!
Iti multumim frumos!

Inchide