Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Somogy, un bărbat din România şi-a uitat soţia miercuri, 21 februarie, într-o parcare de pe autostrada M5 din Ungaria, în apropierea oraşului Szeged. Soţul a condus apoi mai multe sute de kilometri, convins fiind că partenera sa de viaţă se află în maşină.

“Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste trei sute de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria”, scrie MTI.
Cu sprijinul ambasadei şi al poliţiei, familia s-a reîntâlnit la biroul din Fonyód al poliţiei autostrăzilor, aproape de benzinăria la care ajunsese femeia, apoi şi-au continuat călătoria.