A fost cutremur azi noapte în România. Ce magnitudine a avut seismul

România s-a zguduit în noaptea de 7 decembrie 2022. Potrivit INFP, în ziua de 07 Decembrie 2022, la ora 03:49, s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.4, la adâncimea de 143km.

Unde s-a produs seismul cu magnitudine mică
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 63km E de Brașov, 77km NE de Ploiești, 115km S de Bacău, 128km V de Brăila, 128km V de Galați, 130km N de București, 146km NE de Pitești, 177km E de Sibiu, 195km N de Ruse, 197km SV de Iași.

Vă reamintim că de la începutul lunii decembrie 2022, în România au avut loc şapte cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 grade pe scara Richter, scrie Agerpres. Cel mai puternic seism din acest an a avut loc în data de 3 noiembrie 2022 şi a avut magnitudinea de 5,4 grade, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.

Potrivit lui Constantin Ionescu, INCDFP are două conturi dedicate pe Telegram și pe Twitter, la care oricine se poate abona și își poate seta de pe telefon sau de pe computer să primească alerte.

“Deasupra zonei seismice Vrancea există peste 30 de senzori, care înregistrează primele impulsuri, atunci când se produce un cutremur. Noi estimăm magnitudinea din primele 3 impulsuri, care ajung la cei mai apropiați senzori. În acel moment, energia disipată de cutremur este mică, nu produce pagube. De la primele 3 impulsuri și până când vine unda periculoasă, în 25 de secunde, noi dăm acea alertă. Aceasta e unda care poate produce pagube”, a explicat directorul INCDFP.