The American Conservative. Noi, americanii, am jucat un rol principal în ceea ce se conturează drept un Al Doilea Război Rece, mai periculos decât primul

Într-un comentariu publicat de The American Conservative, editorialistul Pat Buchanan face o analiză a strategiei americane atrăgând atenția asupra faptului că izbucnirea acestui al doilea Război Rece cu Rusia, mult mai periculos decât primul.

”La summit-ul NATO de la Madrid, Finlanda a fost invitată să se alăture alianței. Ce înseamnă asta pentru Finlanda?

Dacă președintele rus Vladimir Putin încalcă granița finlandeză, lungă de 830 de mile, Statele Unite se vor sări în apărarea Helsinki-ului și vor lupta împotriva Rusiei de partea Finlandei.

Ce înseamnă pentru America apartenența Finlandei la NATO?

Dacă Putin ordonă o incursiune militară în Finlanda, SUA vor intra în război împotriva celei mai mari națiuni din lume, cu un arsenal de 4.500 până la 6.000 de arme nucleare strategice.

Niciun președinte din perioada Războiului Rece nu ar fi îndrăznit să își asume un asemenea angajament – ​​să riște supraviețuirea națiunii noastre pentru a apăra teritoriul unei țări aflate la mii de mile distanță, care nu a reprezentat niciodată un interes vital al SUA.

A intra în război cu Uniunea Sovietică pentru conservarea teritoriului finlandez ar fi fost văzută ca o nebunie în timpul Războiului Rece.

Să ne reamintim: Harry Truman a refuzat să folosească forța pentru a sparge blocada lui Iosif Stalin asupra Berlinului.

Dwight Eisenhower a refuzat să trimită trupe americane pentru a-i salva pe luptătorii maghiari pentru libertate, doborâți de tancurile sovietice la Budapesta în 1956.

Lyndon B. Johnson nu a făcut nimic pentru a-i ajuta pe patrioții cehi zdrobiți de armatele Pactului de la Varșovia în 1968.

Când Solidaritatea lui Lech Walesa a fost distrusă la ordinul Moscovei în Polonia, în 1981, Ronald Reagan a oferit niște declarații curajoase și a trimis niște aparate Xerox.

În timp ce SUA au oferit, anual, în timpul Războiului Rece, declarații de sprijin ”națiunilor captive” din Europa Centrală și de Est, eliberarea acestor națiuni de sub controlul sovietic nu a fost niciodată considerată atât de vitală pentru Occident încât să justifice un război cu URSS.

În cei 40 de ani ai Războiului Rece, NATO, care începuse în 1949 cu 12 națiuni membre, a adăugat doar alte patru — Grecia, Turcia, Spania și Germania de Vest.

Cu toate acestea, odată cu invitația adresată Suediei și Finlandei de a se alătura alianței, ca a 31-a și a 32-a națiune care vor primi garanții de război conform articolului 5, NATO și-a dublat numărul membrilor din momentul în care se se credea – cu siguranță de către ruși – că Războiul Rece luase sfârșit.

Toate statele ce odată făceau parte din Pactul de la Varșovia – Germania de Est, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria – sunt acum membre ale NATO, alianță condusă de SUA – îndreptată împotriva Rusiei.

Trei foste republici ale URSS — Estonia, Letonia, Lituania — sunt acum și ele membre ale NATO, o alianță militară formată pentru a îngrădi și a conține statul căruia îi aparțineau în timpul Războiului Rece.

Lituania, cu o populație de 2% din populația Rusiei, tocmai a declarat o blocare parțială a mărfurilor care se deplasează pe teritoriul său către Kaliningrad, enclava Rusiei la Marea Baltică.

La protestul lui Putin, Vilnius a reamintit Moscovei că Lituania este membră a NATO.

Este un dicton al politicii geostrategice că o mare putere nu ar trebui să cedeze niciodată unei puteri mai mici capacitatea de a o atrage într-un mare război.

În 1914, Germania Kaiserului a dat aliatului său austriac un ”cec în alb” pentru a pedepsi Serbia pentru rolul său în asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austriei. Viena a încasat cecul Kaiserului și a atacat Serbia, iar Marele Război din 1914-1918 era deschis.

În martie 1939, Neville Chamberlain a emis o garanție de război Poloniei. Dacă Germania ar ataca Polonia, Marea Britanie ar fi luptat de partea Poloniei.

La adăpostul acestei garanții din partea Imperiului Britanic, polonezii l-au ignorat pe Hitler, refuzând să discute cu Berlinul pretențiile germane asupra orașului Danzig, în dispută după Conferința de pace de la Paris din 1919.

La 1 septembrie 1939, Hitler a atacat și Marea Britanie a declarat război, război care a durat șase ani și a rănit mortal Imperiul Britanic.

Și Polonia? La Ialta, în 1945, Winston Churchill a fost de acord ca o Polonia ocupată de sovietici să rămână în custodia lui Stalin.

Putin este un naționalist rus care consideră destrămarea URSS cea mai mare calamitate a secolului al XX-lea, dar nu este singurul responsabil pentru relațiile mizerabile dintre țările noastre.

Noi, americanii, am jucat un rol principal în ceea ce se conturează drept un Al Doilea Război Rece, mai periculos decât primul.

În ultimul sfert de secol, după ce Rusia a dizolvat Pactul de la Varșovia și a lăsat URSS să se destrame în 15 națiuni, am împins NATO, creată pentru a îngrădi și a închide Rusia, în Europa Centrală și de Est.

În 2008, neoconservatorii au determinat Georgia să atace Osetia de Sud, provocând intervenția rusă și distrugerea armatei georgiene.

În 2014, neoconservatorii i-au determinat pe ucraineni să răstoarne regimul ales la Kiev, pro-rus. Când au reușit, Putin a pus mâna pe Crimeea și Sevastopol, timp de secole bază a flotei Rusiei de la Marea Neagră.

În 2022, Moscova a cerut SUA să se angajeze să nu aducă Ucraina în NATO. Am refuzat. Și Putin a atacat. Dacă rușii cred că țara lor a fost împinsă la zid de către Occident, îi putem învinovăți?

Americanii par să disprețuiască avertismentele Rusiei că, în loc să accepte înfrângerea în Ucraina, umilirea națiunii lor, încercuirea și izolarea lor, vor recurge la arme nucleare tactice.

Este într-adevăr înțelepciune să respingem aceste avertismente ca fiind ”un zdrăngănit de sabie”?”, scrie Pat Buchanan în editorialul său din The American Conservative.