„Am nevoie de ceva mai mare.” Jador, cadou de sute de mii de euro. Ce și-a achiziționat artistul

Jador este unul dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră, iar datorită carismei și felului său de a fi a reușit să își creeze o comunitate foarte mare de oameni care îl susțin și îi sunt alături în orice moment al vieții.

Fiecare melodie a artistului a fost un real succes, iar fanii lui de abia așteaptă să îi mai bucure cu ceva nou. Cu ocazia sărbătorilor, artistul și-a făcut un cadou de sute de mii de euro.

Iată despre ce este vorba!

Jador si-a făcut cadou de sute de mii de euro de sărbători

Pentru că sărbătorile de iarnă au început deja, Jador a decis să își facă un cadou pe care să îl folosească o perioadă lungă de timp.

Artistul nu este atent la bani atunci când este vorba despre el sau familia lui, iar din acest motiv și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe. Vedeta și-a achiziționat o mașină în valoare de sute de mii de euro de care este foarte mândru și pe care o va conduce la următoarele evenimente pe care le va susține.

El a declarat că nu are o mașină a visurilor lui, iar noul său autoturism era mai mult o necesitate, deoarece are nevoie de ceva mai spațios, atunci când merge la evenimente care sunt foarte departe.

„E un bolid de sute de mii de euro. N-am o mașină a visurilor mele, n-am visat niciodată atât de departe, e o mașină care îmi place, nu mă atașez de ele. Nu schimb destul de des mașinile, mașina asta de exemplu am avut-o vreo doi ani. Am nevoie de o mașină mai mare că la evenimente când mă duc și merg atâția kilometri am nevoie de ceva mai mare, mai spațios. Uneori conduc eu, uneori șoferul, depinde de distanță”, a declarat Jador.

Jador, „Moș Crăciun” pentru frații săi

Jador a povestit cum erau sărbătorile de iarnă, atunci când era copil, iar pe atunci singurele cadouri pe care Moș Nicolae sau Moș Crăciun le aduceau erau dulciurile și portocalele. La un moment dat, când artistul a crescut, el le punea caodurile fraților săi în ghete.

„Depinde, de la o vârstă eu le puneam în ghetuțe. Eram cel mai mare dintre frați și le puneam eu în ghetuțe. De obicei, o ciocolată era 100%, niște bombonele din alea micuțe, o portocală și cam asta era tot. Am pândit-o pe mama și mă prinsesem”, a povestit artistul.