21.5 C
București
vineri, 26 februarie 2021

Angela Merkel va fi înlocuită din funcția de cancelar al Germaniei. Câte persoane candidează la funcția supremă

În toamna acestui an, Angela Merkel va fi înlocuită din funcția de cancelar al Germaniei, atunci când vor avea loc alegeri generale. Astfel, partidul de guvernământ va trece sâmbătă prin alegeri interne pentru desemnarea posibilului succesor al Angelei Merkel. Armin Laschet, Friedrich Merz și Norbert Roettgen sunt cele trei nume vehiculate în lupta pentru funcția de cancelar al Germaniei.

Principalul partid de guvernământ din Germania, CDU, trece prin alegeri interne, sâmbătă, pentru a-și alege un nou lider, succesorul Angelei Merkel. Astfel, câștigătorul alegerilor de sâmbătă ar putea fi viitorul cancelar al Germaniei. Aceste alegeri interne sunt extrem de importante, atât pentru Germania, cât și pentru Europa. Și aceasta deoarece ele ar putea decide cine se va fi cârma celei mai mari economii a Europei în următorii patru ani.

Cu doar 9 luni rămase până la alegerile generale din Germania, niciunul dintre candidați nu pare că a obținut statutul de favorit în cursa pentru a conduce partidul care domină scena politică a Germaniei de 70 de ani. Cum Angela Merkel a anunțat că nu dorește un nou mandat de cancelar, în momentul de față sunt trei persoane care candidează la funcția supremă.

Cu toate acestea, până acum niciunul dintre ei nu a reușit să-ți impună autoritatea, având în vedere și contextul pandemiei de coronavirus la nivel mondial. Alegerile de sâmbătă ar putea duce la o îndepărtare de consensul politic actual, având în vedere moderația pentru care Merkel a fost cunoscută pe scena internațională în cei 15 ani în care a condus Germania.

Cine candidează pentru funcția de cancelar al Germaniei
Unul dintre candidați este Armin Laschet, premierul celui mai populat land al Germaniei și un aliat al Angelei Merkel. Laschet este considerat cel mai aproape ideologic de Angela Merkel și este și preferatul actualului cancelar.

Un alt candidat, Friedrich Merz, este un ultra-conservator care a indicat că își dorește o distanțare de moștenirea politică a actualului cancelar. Merz este un vechi rival al lui Merkel și susține un conservatorism mai dur pentru a putea recâștiga segmentul electoral pierdut la alegerile trecute în favoare extremiștilor de la AfD, care au migrat dinspre CDU în urma politicilor moderate și centriste ale Angelei Merkel.

Un alt candidat pentru funcția de cancelar al Germaniei este Norbert Roettgen, fost ministru într-unul din guvernele lui Merkel dar considerat un outsider, după ce a căzut în dizgrația cancelarului. La fel ca Laschet, Roettgen este un centrist și susținător al valorilor tradiționale ale societății germane susținerea Uniunii Europene, parteneriatul franco-german și parteneriatul cu Statele Unite.

Probleme pentru partidul aflat la putere?
Rezultatele ultimelor alegeri generale și locale nu au fost motiv de bucurie pentru politicienii CDU. Partidul a înregistrat înfrângeri în mai mult circumscripții în favoarea extremiștilor de la AfD. Mai mult, în 2017, formarea guvernului a reprezentat un lung și dificil proces de negociere cu social-democrații de la SPD.

În urma alegerilor locale din mai multe landuri, când CDU a pierdut din nou inițiativa politică și electorală în fața AfD în mai multe circumscripții, în Turingia, unii membri ai partidului au cerut o alianță cu AfD, în ciuda faptului că linia oficială a conducerii partidului era de a nu negocia și colabora cu extremiștii.

Cu toate acestea, un lucru este cert. Angela Merkel va fi înlocuită, în toamnă, din funcția de cancelar al Germaniei…

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate