Anunțul Auchan vizează toți românii

Vești bune pentru români, în special pentru cei care obișnuiesc să-și facă cumpărăturile în magazinele Auchan. Reprezentanții lanțului de supermarketuri Auchan au făcut un anunț surprinzător mai ales că traversăm o perioadă marcată de un val de scumpiri la alimentele de bază. Iată ce se va întâmpla cu prețurile din magazine.

Anunțul Auchan care vizează toți românii
Retailerul Auchan îngheaţă preţurile la peste 3.000 de produse marcă proprie până la 30 septembrie, ca măsură suplimentară de protecţie a puterii de cumpărare în contextul exploziei inflaţiei. Prețurile vor fi blocate inclusiv pe platforma online.

Vestea este foarte bună pentru clienții lanțului de magazine în condițiile în care de la începutul anului au explodat prețurile la alimentele de bază, la energie electrică și gaze naturale.

În urma măsurii anunțate de către retailer, numeroase produse din categoria alimentelor, de la lactate, brânzeturi, mezeluri, ouă, produse din carne, conserve şi până la cafea şi îngheţată, nu vor fi afectate de creşterea inflaţiei cel puţin până la data de 30 septembrie.

Regula se aplică și în cazul produselor din gama nealimentară, precum detergenţi, cosmetice, articole de papetărie, bricolaj, auto şi produse destinate animalelor de companie.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după această dată. Iată ce au transmis reprezentanții Auchan!

„Articolele incluse în campanie sunt marcate cu sigla produselor marca Auchan, varianta pasăre roşie. Toate aceste produse, cu excepţia celor din categoria Echipament Bebe, fac parte din acţiunea de îngheţare de preţuri, adresată tuturor clienţilor Auchan. Produsele pot face obiectul unor reduceri promoţionale temporare, aplicate la preţul îngheţat”, au anunțat reprezentanții Auchan.

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna iunie 2022, rata anuală a inflației a urcat la 15,05%, după ce accelerase la 14,5% în mai şi 13,8% în aprilie.

Veste bună pentru clienții Auchan care au card de fidelitate
Reprezentanții Auchan mai au o veste bună pentru clienții lor, mai exact pentru cei care dețin card de fidelitate MyCLUB Auchan. Ei vor primi 5% bonus în bani pe cardul de fidelitate, la achiziţia oricărui produs marcă proprie Auchan varianta roşie, beneficiu pe care compania îl acordă permanent, tot timpul anului, pentru acest tip de produse.

La 18 martie 2021, Auchan Retail România avea în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o rețea de 54 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 45 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan.