Bacău. Şofer omorât în bătaie pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe

Din informaţiile furnizate de IPJ Bacău, miercuri, 6 iulie, în jurul orei 19,35, poliţiştii bacăuani au fost sesizaţi printr-un apel la 112 despre un conflict spontan, pe o stradă de lângă Şcoala 10.

Ajunşi la faţa locului, agenţii au găsit un bărbat căzut pe asfalt, iar echipajul de prim ajutor sosit acolo a constatat decesul acestuia.

După ce victima a acroşat în trafic oglinda unei dube, din vehicul au coborât doi bărbaţi. Însoţit de pasagerul din dreapta, şoferul maşinii de marfă a coborât şi l-a lovit pe bărbatul de 53 de ani până când acesta s-a prăbuşit.

Cei doi atacatori şi-au lăsat victima în mijlocul străzii şi au plecat cu duba în viteză.

”Din câte am înţeles, domnul care a decedat a lovit maşina unui tip cu Ford Transit, după care ăla s-a dat jos şi l-a bătut. Poliţia e la Şcoala 10 să facă rost de imagini de pe supraveghere”, a spus un martor, potrivit Pro Tv.

Sora victimei a venit la faţa locului, însă oamenii legii n-au lăsat-o să se apropie. Femeia le-a spus că este al doilea frate pe care îl pierde într-o lună.

După ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere, poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi de crimă, i-au prins la ieşirea din Bacău la mai puţin de două ore după incident şi i-au dus la audieri. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat ancheta.