Băiețelul unor români din Anglia a murit în ziua când împlinea trei ani

1.496

Eduard Popadiuc, băiatul unor români stabiliţi în Londra, Anglia, a murit vinerea trecută, după ce a căzut de la etaj. În ziua morții era ziua lui de naștere și împlinise 3 ani.

Părinţii au decis să-i organizeze o mică petrecere acasă, cu ocazia zilei sale de naștere.

Băiețelul unor români din Anglia a murit în ziua când împlinea trei ani

Micuţul a scăpat doar pentru o secundă din atenţia părinţilor, însă a fost suficient ca el să cadă în gol de la etajul al patrulea al clădirii în care întreaga familie locuia, respectiv de la circa 17 metri înălţime.

Alexandru, tatăl micuțului, a alergat într-un suflet, pe scări, pentru a-l salva, sunând în paralel pentru a solicita intervenţia unui echipaj medical.

Eduard a fost dus de urgenţă la spital, dar a mai rezistat doar două ore înainte de a muri.

Cu puţin timp înainte de marea tragedie, Alexandru tocmai postase pe Facebook o poză cu micuţul de trei ani. Fotografia era însoţită de un mesaj tulburător „LA MULŢI ANI, dragostea lui tata”.

După producerea tragediei, Alexandru a spus jurnaliştilor locali că „plâng încontinuu, dimineaţa, seara, noaptea. Nu mai vreau să plâng, dar o fac încontinuu. Nu-mi vine să cred că acum Eduard este doar îngerul nostru”.

Apropiaţii strâng acum fonduri pentru transportarea trupului neînsufleţit şi înmormântarea micuţului în România, ţara natală.

loading...
Loading...

Cmentariile sunt închise