Ce este pneumonia de aspirație, boala care i-ar fi adus sfârșitul lui Benone Sinulescu

Veste dispariției lui Benone Sinulescu a îndurerat toată România. Marele artist a încetat din viață ieri după amiază și se pare că decesul ar fi fost survenit din cauza unei forme foarte grave de pneumonie pe care ar fi încercat să o trateze acasă.

Potrivit informațiile, Benone Sinuleascu avea o pneumonie de aspirație, iar medicul Beatrice Mahler a mărturisit că această boală nu se poate trata acasă, pai ales atunci când pacientul are și alte probleme de sănătate.

Ea a precizat că această formă poate fi fatală pacientului chiar și în spital, iar cu atât mai mult acasă, atunci când niciun cadru medical nu supraveghează persoana suferindă.

“Pneumonia de aspirație este o formă foarte severă de pneumonie, în care o parte din conținutul stomacului ajunge în plămân și arde plămânul. Este o pneumonie cu prognostic sever, cu necesar de asistență important și cu risc de deces mare.

Sunt forme de pneumonie de aspirație care se vindecă și forme care chiar dacă sunt internate nu reușesc să depășească acest moment. Este foarte important ca intervenția să se facă promt în astfel de situaţii”, a spus Beatrice Mahler la România TV.

Doctorul a mai mărturisit că pnumonia de aspirație poate fi întâlnită de obicei la persoanele care au probleme neurologice, dar și la cele care au come din diverse cauze. Medical, acestă formă reprezintă procesul pulmonar infecțios care apare ca urmare a intrării anormale a lichidelor în tractul respirator.

Benone Sinulescu va fi înmormântat duminică
Marele artist a fost depus la o casă mortură din Arad, urmând ca duminică dimineața sicriul său să ajungă la Filarmonica din Arad, acolo unde va sta până în jurul prânzului.

După amiază cortegiul funerar va pleca către Cimitirul Eternitatea, unde Benone Sinulescu avea pregătit cavoul și unde urmează să-și doarmă somnul de veci.

Benone Sinulescu e condus pe ultimul drum de soție, nepoți, rude și prieteni, căci artistul nu avea copii.