Președintele Joe Biden îl numește pe Putin ”criminal de război” – video

Președintele american Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin, ”criminal de război”, în contextul în care forțele ruse intensifică atacurile asupra Ucrainei, potrivit CNN.

Este pentru prima dată când administrația de la Washington cataloghează operațiunile militare din Ucraina drept ”crime de război”.

”Cred că este un criminal de război”, a afirmat Biden.

Biden a spus inițial ”nu”, când a fost întrebat dacă Putin este un criminal de război, dar s-a întors imediat la un grup de reporteri pentru a clarifica întrebarea

Întrebat din nou dacă Putin poate fi denumit un criminal de război, el a răspuns afirmativ.

Afirmația lui Biden reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, nu au declarat, anterior, că au fost comise crime de război în Ucraina, făcând apoi referire la investigațiile în curs pentru a stabili dacă acest termen ar putea fi folosit.

Cu toate acestea, oficialii au spus clar că cred că atrocitățile sunt în curs și că țintirea intenționată a civililor ar constitui crime de război.

”Remarcile președintelui vorbesc de la sine”, a spus ulterior secretarul de presă Jen Psaki. Ea a spus că Biden ”vorbește din inimă”.

Psaki a mai adăugat că ancheta de la Departamentul de Stat privind crimele de război este încă în desfășurare.