Bihor. Tânăr jandarm, decedat în timp ce dansa la nuntă

Un tânăr jandarm orădean a decedat sâmbătă seara pe ringul de dans, la petrecerea unei nunți ce avea loc într-un restaurant din Beiuș.

La o oră de la începutul petrecerii, jandarmul, s-a prăbușit pe ringul de dans.

Echipajul medical de urgență ajuns la fața locului a constatat că tânărul suferise un stop cardiorespirator și a executat manevrele de resuscitare preț de o oră, dar eforturile au fost în zadar, fiind declarat decesul.

Luca Viorel avea 37 de ani și lucra la sediul Jandarmeriei din Oradea ca tâmplar. Nu era în sistemul operativ, deci nu depunea efort fizic foarte susținut. Colegii și șefii lui spun că nu știau ca el să fi avut vreo afecțiune cardiovasculară.

Luca era căsătorit și avea doi copii, o fată și un băiat.

Comandantul IJJ Bihor, inspectorul șef Ioan Bogdan, a declarat că este înmărmurit de vestea groaznică și spune că e alături de familia îndoliată: “Suntem alături de familia greu încercată. Era tânăr, avea doi copii, nu știm să fi fost bolnav. Ne vine greu să credem că nu mai e printre noi!”, scrie bihon.ro.