8.1 C
București
sâmbătă, 17 aprilie 2021

Bill Grates, avertisment șocant. Miliardarul anunță că o nouă pandemie va lovi omenirea

Fondatorul gigantului Microsoft şi unul dintre cei mai mari filantropi din lume, Bill Gates avertizează asupra unui nou pericol mondial.

Miliardarul care a anticipat și pandemia Covid-19 susține că o nouă pandemie va lovi omenirea.

Miliardarul american este de părere că este doar o chestiune de timp până când omenirea se va confrunta cu noi microbi cel puţin la fel de periculoşi precum coronavirusul.

„Să sperăm că noua pandemie va fi peste 20 de ani de acum înainte, dar trebuie să luăm în calcul şi că ar putea fi peste trei ani. Nu va fi la fel de distructivă. Nu vom fi atât de proşti a doua oară. (…) Şi aproape fiecare ţară va răspunde aşa Coreea de Sud sau Australia au făcut-o, unde au testat rapid şi au pus oamenii în carantină, iar instrumentele noaste de testare vor fi mult mai bune”, a scris Bill Gates chiar pe blogul său, fiind citat de Marca.

Miliardarul în vârstă de 65 de ani are o viziune destul de optimistă privind virusul Covid-19. Tocmai de aceea, acesta lansează și o ipoteză cu privire la când se va sfârși pandemia care a dat peste cap omenirea. Va veni un moment în care noul Coronavirus nu se va mai răspândi la fel de repede, e de părere Bill Gates.

„Ştiu că este greu de imaginat în acest moment, mai ales că apar noi cazuri în întreaga lume, dar va veni un moment în care pandemia COVID-19 se va încheia”, a mai spus Bill Gates.

Pandemia COVID-19 va avea un impact puternic asupra vieţii omului chiar şi după ce se va încheia, a susținut recent Bill Gates într-o conferinţă a New York Times.

Fondatorul Microsoft e de părere că pandemia va modifica fundamental modul în care oamenii îşi vor desfăşura activitățile curente. Se vor produce schimbări majore și când vine vorba de călătorii.

”Previziunea mea este că peste 50% din călătoriile de afaceri și peste 30% din zilele în birou vor dispărea”, susține miliardarul

Bill Gates a prezis Covid-19

În urmă cu 5 ani, Bill Gates spunea că se aşteaptă mai degrabă la o pandemie decât la un conflict la nivel mondial.

Ceea ce pare acum o premoniție, miliardarul a declarat la acel moment că un virus ar urma să dea întreaga omenire peste cap:

„Dacă ceva va omorî mai mult de 10 milioane de oameni în următoarele decenii, va fi mai degrabă un virus extrem de infecţios decât un război. Nu rachete, ci microbi”, a avertizat Bill Bates acum 5 ani.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate