Bulgaria. Metoda prin care turiştii români sunt înşelaţi la plata cu cardul. ”Eroarea era de faţadă, să te facă de bani”

Mii de români își petrec vacanța de Paşti în Bulgaria și, probabil, încă şi mai mulţi își fac planuri pentru  sezonul estival pe litoralul bulgăresc.

Toți aceștia riscă să cadă victime unor scheme mai mult sau mai puțin ingenioase puse la cale de escrocii bulgari, așa cum s-a întâmplat în cazul unei turiste care a relatat întâmplarea prin care a trecut pe grupul de Facebook ”Vacanţe sub 500 de euro”.

”M-am gândit că aţi vrea să ştiţi şi voi o schemă faină prin care rămâneţi păgubiţi! Ieri am tranzitat Bulgaria şi am oprit la o benzinărie cu roşu, nu i-am reţinut numele, dar era după un OMV. Am mers să plătim, suma era 45 leva, am încercat să plătim cu cardul, gen am pus cardul a făcut bip, scria ceva acolo, dar nu ne-a cerut pinul a zis doar că nu merge!

Am zis ok, zice doamna, „euro”? Zic da, ok, cât e, scoate un calculator face calcule de zici că era la test! Şi rezultatul ei zice 46 euro! Iniţial zic ok, îi dau 50 euro scoate un păhărel din laterala casei şi îşi pune din el o sumă în casa de marcat! Iar ăia 50 îi pune în păhărel.

Mergem la maşină şi gândim puţin… dacă ar fi suma aia leva ar fi mai mare că euro… Ne uităm la cursul valutar, era o diferenţa de 21 de euro faţă de cât a cerut! Mergem la ea, când i-am zis a uitat şi engleză şi tot, oh error sorry…nu ştiu ce!

Ne dă suma de bani şi mergem la maşină, după am observat că avea şi în euro suma pe bon, prin urmare treaba cu calculatul, agitatul, eroarea era de faţadă să te facă de bani!”, a scris femeia.

Din păcate, incidentul nu este unul singular, mai mulţi membri ai grupului care au povestit la rândul lor că au trecut prin situaţii asemănătoare în Bulgaria.

”Eu am păţit ceva asemănător cu vigneta, aparatul pentru card nu funcţiona, dacă plăteam la casă în euro era o sumă mai mare iar restul mi-l dădea în leva. Scapă cine poate. Ăştia sunt oricum in apropiere de graniţa, mai în interiorul Bulgariei am întâlnit oameni care mi-au dat rest şi câţiva cenţi (leva).”

”Şi noi am păţit acelaşi lucru în vară. Zic că nu funcţionează pos-ul ca să ia bani cash şi îţi cer valoarea leva în euro. Dacă nu aveţi urgenţe nu opriţi în Bulgaria”, a scris cineva.

”Aceeaşi mizerie am păţit-o si eu la ei, am alimentat si nu mergea cardul, nici unul din 3, m-am prins de „lucrare” şi nu am vrut să plătesc, am plecat pur si simplu!!!! Acum 2 ani, nici în ziua de azi, nu am avut semn de la ei, aceeaşi benzinărie roşie, gen Lukoil de la noi…”, a completat o altă persoană.