Calendar ortodox 9 August 2022. Ce rugăciune se rostește de ziua unui mare Apostol

Luna August este marcată de o mulțime de evenimente importante. Este o lună semnificativă din punct de vedere religios, în care sunt sărbătoriți sfinți importanți. Vezi ce se sărbătorește pe 9 August și ce trebuie să faci în această zi mare.

Sărbătoare mare la 9 august
La data de 9 August, în calendarul creștin ortodox este prăznuit un mare sfânt. Mai exact, in toate bisericile din țară se face pomenirea Sfântului Apostol Matia, care a făcut parte din cei doisprezece Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul. Acesta a fost un creștin adevărat, iubitor de credință, care a dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu, vestind Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia și Etiopia.

Nu se știe exact cum a murit marele sfânt, dar una dintre opțiuni spune că a fost bătut cu pietre până la moarte pentru că ar fi dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Mai apoi, văzând că rezistă chinurilor, acestuia i s-a tăiat capul cu o secure, motivul fiind nerespectarea legii romane.

Se spune că moaștele Sfântului Apostol Matia au fost aduse la Roma în anul 324, iar o parte dintre ele au fost trimise în Germania, în Trier.

Rugăciunea care te scapă de păcate
Rugăciunea de mai jos este una foarte puternică, despre care se spune că te scapă de orice păcat. Această rugăciune a fost scrisă de cei mai mari sfinți și are o mare putere. Se rostește în orice moment al zilei și are o însemnătate aparte.

„Dumnezeul meu, cred întru Ține și mă rog Ție, întărește-mi credința! Te iubesc, sporește-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căința să prisosească! Te slăvesc că pe întâiul meu început! Îți mulțumesc, Binefăcătorului meu cel veșnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor, Dumnezeul meu, binevoiește și povățuiește-mă cu înțelepciunea Ta, călăuzește-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta,apăra-mă cu puterea Ta. Îți închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferințele mele. Ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine. Amin!”