Când vor veni primele ninsori în România. Meteorologii au actualizat prognoza pentru iarna 2022-2023

Anotimpul de iarnă se apropie cu pași repezi. Însă, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, vom avea parte de foarte puțină zăpadă, în special în primele luni din acest anotimp. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a transmis cum va fi iarna 2022-2023.
Directorul ANM a anunțat, joi, că iarna aceasta va fi una blândă, însă ne așteaptă bineînțeles și temperaturi scăzute. Cu toate acestea, stratul de zăpadă, mai ales în primele luni de iarnă, va fi unul foarte subțire.

Cum va fi vremea în lunile ce urmează
„Luna octombrie a debutat cu o vreme deosebit de caldă, cu valori de 33 de grade în partea de sud-est, apoi au urmat zile mai răcoroase, așa cum se întâmplă în acest moment, după care la sfârșitul de săptămână vom avea din nou temperaturi de 24-25 de grade.

În intervalul 10-17 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit. Aceste alternanțe vor fi specifice până în data de 31 octombrie”, a precizat directorul ANM.

Urmează o iarnă mai blândă decât în mod obișnuit, însă nu este exclus să avem intervale cu temperaturi de până la -15 grade Celsius sau chiar perioade cu precipitații mai abundente decât în mod obișnuit.

Când vom avea parte de zăpadă
În această iarnă, meteorologii se așteaptă la o iarnă cu un strat subțire de zăpadă, în majoritatea țării, cu excepția sud-vestului țării unde se așteaptă valori normale.

Despre o iarnă blândă vorbește și Centrul European pentru Prognoze pe Termen Mediu și Serviciul Meteorologic al Marii Britanii.

„Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă”, a declarat George Gârbacea, cercetător științific. Potrivit Centrului European de Prognoze, în primele luni din această iarnă șansele să ningă sunt extrem de mici.

În prognoza efectuată de Serviciul Meteorologic al Regatului Unit aproape toată țara este colorată în portocaliu, pesemne că România se va confrunta cu lipsa zăpezii.

„Pentru culturile aflate în câmp ar fi preferabil ca toamna să înceapă să își intre în drepturi, adică să ne apropiem de iarnă cu temperaturi din ce in ce mai scăzute. Dacă se ating temperaturi negative – 10, -15, ar fi bine să avem un strat superficial de zăpadă”, a declarat Daniel Alexandru, lider laborator agrometeorologie, potrivit Adevărul.

Previziunile de ninsori din iarna 2022/2023 arată un semnal meteo global de la La Nina, care acum începe să se răcească și mai mult, pregătindu-se pentru iarnă, potrivit severe-weather.eu.

Principalul factor meteorologic global de influență este La Nina.

Cele mai recente date de analiză și sistemele globale de prognoză meteo pe termen lung, dar și analiza datelor istorice, dau previziunile privind ninsorile pentru iarna viitoare și modul în care acestea sunt modificate de aceste influențe la scară largă.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a prezentat o prognoză meteo pentru această iarnă. Meteorologul anunță că următoarele luni vor fi blânde, însă vor exista și zile cu temperaturi scăzute de -15 grade Celsius.

Iarna va fi ușor mai blândă decât anii anteriori, cu zăpadă puțină și care ține puțin, câteva zile.

Meteorologii europeni exclud aproape complet zăpada în Europa Centrală, de Crăciun și anul nou, cu excepția zonelor muntoase.

În România, minimele lunii decembrie vor ajunge la minus 15 grade noaptea în toată țara.

Temperaturi mai joase decât această valoare vor fi la cotele înalte ale munților și în anumite zone din țară, cum ar fi Întorsura Buzăului, Miercurea Ciuc sau Lunca Ilvei, unde este posibil să avem minus 23 – minus 25 de grade Celsius, în a doua jumătate a lui decembrie.

Iarna 2022-2023: La Nina faza rece, El Nino faza caldă
Meteorologii consideră La Nina drept principalul motor meteorologic global în următoarele sezoane.

Analizând sistemele globale de prognoză meteo pe termen lung și din analiza datelor istorice, meteorologii au emis primele previziuni de ninsoare pentru iarna viitoare.

ENSO este prescurtarea pentru „El Niño Southern Oscillation”. Această regiune a Oceanului Pacific ecuatorial se schimbă între fazele calde și reci. De obicei, există o schimbare de fază la fiecare 1-3 ani.

Faza rece se numește La Nina, iar faza caldă se numește El Nino. Ne aflăm în prezent într-o fază La Nina, în cel de-al treilea an consecutiv, o întâmplare rară.