Sfârşitul unei epoci în Italia. Căpşunarii români nu mai vor să meargă la muncă

Căpşunarii români nu mai vor să meargă la muncă în Italia, iar unul dintre motive este că au crescut salariile din agricultură la noi în ţară, iar un altul este reprezentat de condiţiile aspre de muncă.

Aurul roşu, aşa se numesc câmpurile de căpşuni din Italia, în regiunea Basilicata, care aşteaptă să fie culese şi foarte probabil, anul acesta, se pare că recolta va fi compromisă.

Dacă anii trecuţi, cei care au salvat producţia de căpşuni din Italia au fost românii, bulgarii, albanezii şi africanii, anul acesta se pare că aceştia au refuzat să mai vină la muncă în Italia din mai multe motive.

Muncitorii au preferat să rămână în ţările lor sau să meargă să lucreze în Germania sau în Spania pentru că sunt foarte prost plătiţi în Italia şi muncesc în condiţii extrem de grele la temperaturi de chiar şi peste 40 de grade Celsius.

Un zilier care culege căpşuni, aşa numiţii căpşunari, ar primi pe zi, în Italia, aproximativ 42 de euro pentru 7 ore de muncă în condiţii extrem de grele, de aceea oamenii au preferat să meargă în alte ţări unde sunt mai bine plătiţi.

Pe de altă parte, fermierii italieni spun că au dificultăţi în a găsi noi muncitori care să îi ajute cu recolta de căpşuni pentru că, de obicei, românii, bulgarii sau albanezii, cei care lucrau de obicei la cules, ştiau deja care fructe sunt coapte şi merită culese şi care nu.

Totodată, italienii refuză să facă astfel de munci în agricultură pentru că spun că sunt foarte prost plătiţi în acest domeniu şi preferă să se întreţină din ajutoarele de la stat.