Catastrofa verde, PNL si Klaus Iohannis

Astazi avem doar jumatate din padurile existente in Romania in momentul restartarii. Adica in 1989. O doime din aurul verde al acestei tari s-a topit. In beneficiul unor societati straine. Iar rezultatul se vede. Cu ochiul liber. Mai ales acum, cand Romania se confrunta cu grave inundatii si alunecari de teren. Cine raspunde pentru aceasta catastrofa?

Puzderia de organizatii nonguvernamentale, finantate cu banii unor fundatii din Europa de Vest, dar si din Statele Unite, se concentreaza aproape in exclusivitate in raderea de pe fata pamantului a „ciumei rosii”. Foarte bine. Si in daramarea Guvernului Dancila, care, in ciuda rezultatelor statistice, este taxat negativ, in sensul ca a condus rau economia. Foarte bine. Uimitor este insa ca, in raport macar cu acest atentat asupra sigurantei nationale a Romaniei, efectuat prin pradarea fara mila a fondului forestier, nu se vede nicio reactie cat de cat concludenta a asa-zisei societati civile. Nici statul paralel nu reactioneaza. Si cu atat mai putin aliatii nostri din Uniunea Europeana, care au grija sa ne dadaceasca non stop legat de statul de drept. Dar presedintele Romaniei ce a facut? Cum isi merita Klaus Iohannis al doilea mandat?

Circula in spatiul virtual un filmulet cumplit. O garnitura cu vagoane, care parca nu se mai termina, incarcata pana la refuz cu busteni romanesti, care ia drumul Austriei. Si asta in conditiile in care, printre nenumaratele semnale controversate, liberalii, prin vocea ferma a lui Rares Bogdan, ne informeaza rituos ca atunci cand vor veni la guvernare, vor interzice cu desavarsire exportul de masa lemnoasa neprelucrata. Exceptional! Acelasi lucru il promit insa si guvernantii. Nu de azi, de ieri. Din 2015.

Sa va spun pe scurt cum s-a ajuns ca jumatate din aurul verde al Romaniei sa dispara intr-un triunghi al Bermudelor. Fara vreun folos pentru cetateni acestei tari. E cat se poate de simplu. O societate comerciala a reusit, cum-necum, sa obtina un monopol asupra exportului de lemn romanesc. Se numeste Schweighofer Holzindustrie si are capital austriac. Anchetele internationale, nu numai cele natioale, au stabilit fara niciun dubiu ca Schweighofer Holzindustrie a utilizat, pentru a ajunge sa ocupe o asemenea pozitie, practici contrare regulilor comerciale. Intre altele, ani la rand, a platit –

cruciti-va – bonusuri tuturor celor care taiau masa lemnoasa peste cotele legale. Si, evident, lucrurile nu s-a limitat la atat. Schweighofer Holzindustrie si-a intins „antenele” in mod ferm in mediul politic, in interiorul institutiilor statului roman, dar si in presa redusa la tacere prin contracte substantiale de publicitate. Aceste antene au ajuns sus de tot.

In 2015, parlamentarii mai multor partide au elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea codului silvic. In special in ceea ce priveste limitarea defrisarilor abuzive. Schweighofer Holzindustrie a protestat printr-un demers scris adresat Parlamentului Romaniei, prin care a incercat sa explice de ce este indreptatit sa faca ceea ce face. Parlamentul a mers mai departe. Legea finalizata a plecat spre promulgare. Acolo s-a izbit de indaratnicia lui Klaus Iohannis. Acesta

 » Sursa: bzi.ro


APRECIAZA ARTICOLUL !