All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Caz fără precedent în lume. Un bebeluș s-a născut la 4 ani după moartea părinților săi

Un bebeluș adus pe lume în China de o mamă surogat s-a născut la patru ani după ce părinții săi au murit într-un accident de mașină, relatează BBC News.

Cuplul își înghețase câțiva embrioni viabili și voia să aibă un copil prin fertilizarea in vitro. După accidentul fatal, părinții celor doi soți au dus o adevărată bătălie legală pentru a li se permite să utilizeze embrionii și au reușit în cele din urmă să câștige dreptul în instanță.

În luna decembrie, o mamă surogat a adus pe lume primul copil al cuplului decedat. Este un caz fără precedent la nivel mondial, care ar putea duce la o reglementare mai clară a modului în care pot fi folosiți embrionii în cazul decesului.

Bunicii copilului au trecut peste mai multe obstacole și după ce au obținut dreptul de a utiliza embrionii, inclusiv pentru a găsi o mamă surogat, întrucât această practică este ilegală în China. În cele din urmă, ei au găsit în Laos o mamă surogat care a acceptat să poarte sarcina.

Sursa: digi24.ro

loading...