All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Caz REVOLTĂTOR: Trei bărbaţi, printre care şi un poliţist, acuzaţi că au VIOLAT două fete de 16 ani

6.129

Trei bărbaţi printre care şi un agent de poliţie sunt cercetaţi după ce au fost acuzaţi că ar fi violat şi sechestrat două fete, în vârstă de 16 ani, acestea depunând plângerile la sfârşitul săptămânii trecute.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, Antonela Pălie, a declarat, luni că cele două persoane au sesizat autorităţile de comiterea faptelor, pe data de 9 noiembrie.

„Avem înregistrate două sesizări formulate de către cele două persoane vătămate care sunt minore, în care au reclamat comiterea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate. Sesizarea a fost înregistată pe 9 noiembrie, iar dosarul este în ancheta procurorului”, a afirmat Antonela Pălie.

Două fete de 16 ani au depus iniţial plângerile la Poliţia Judeţeană Vaslui, acestea fiind redirecţionate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi deoarece printre cei trei bărbaţi acuzaţi de viol şi de lipsire de libertate se află şi un agent de poliţie.

Deocamdată, nu a fost luată nicio măsură împotriva celor trei persoane acuzate de comiterea faptelor, ancheta procurorilor vasluieni fiind la început, existând mai multe probe de administrat şi mai multe persoane de audiat. (Sursa: Digi24) Preluare: botosaneanul.ro

Noi te tinem la curent!
Introdu adresa ta de email si iti vom trimite doar cele mai importante stiri si povesti.
Te poti dezabona oricand, foarte simplu.