21.5 C
București
vineri, 26 februarie 2021

Ce a păţit Dan Chișu la câteva ore după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19

Dan Chișu s-a vaccinat împotriva COVID-19 însă nu avea să ştie ce îl aşteaptă. La doar câteva ore de când a primit doza, regizorul a trecut printr-o situaţie ce a stârnit hohote de râs. Acesta a făcut totul public într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Printre cei care au reacționat la postarea actorului se numără și Mihai Bobonete.

După postarea privind imunizarea să, Mihai Bobonete a fost primul care a râs de Dan Chișu. Pe cei doi îi leagă o prietenie veche şi, astfel, îşi permit tot felul de glume. In trecut, Dan Chișu a luptat cu cancerul de piele.

Îndrăgitul regizor a împărtășit în urmă cu câteva ore bune că s-a imunizat împotriva virusului SARS-CoV-2, iar în finalul postării, el a făcut o glumă deocheată.

“Am 65. M-am vaccinat cu Pfizer. Am fost întrebat dacă vreau poză pentru ca să conving oamenii că e bine să se vaccineze. Am spus că n-am brand că conving pe cineva. Ce vreau să spun bărbaților de peste 65. Pfizer e bun. Sunt ăia care au inventat viagra și cred că au folosit aceleași recipiente ca să fabrice vaccinul. Altfel nu-mi explic erecția de azi-dimineață”, a scris celebrul actor pe contul său de Facebook.

Printre zecile de comentarii strânse de postarea artistului s-a numărat și unul lăsat de Mihai Bobobete.

“Da , da, cum să nu… cum zici tu, Dane, dar să nu uiți că, acum doi ani, a fost la fel și când te-am rugat să-mi dai poza cu erecția, ai spus că, de fapt, ți se inflamase buricul și te-ai dus în eroare! ;))) Plus că Pfizer ăștia au compensat invenția Viagrei cu Xanaxul”, a scris îndrăgitul actor din “Las Fierbinți”.

Comediantul Dan Frânculescu i-a continuat glumă și i-a spus: “E un proces normal post-vaccinare, se trezește înaintea ta ca să caute semnal 5G”.

“Un alt bou care încearcă să pună în zona penibilului un subiect delicat. Într-un fel e de înțeles omul… încearcă să fie haios cu un text de doi bani în care își «pune în ramă» un eveniment, azi excepțional, rarisim din viața sa. O erecţie! Doar că săracul om nu realizează că erecţia sa era, de fapt, o speranță deșartă”, “Astea nu-s efecte adverse, sunt efecte perverse”, “Dacă n-ai făcut poză la vaccin (cum e moda), măcar dimineața… puteai posta ceva”, “Vrem poze cu erecția!! Sunt mult mai convingătoare decât brandurile încordate…” sunt alte patru comentarii strânse de postarea lui Dan Chișu.

Cu cât o ajută Dan Chișu pe Manuela Hărăbor la creșterea fiului lor
Dan Chișu s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a reuşit să stârnească hohote de ras cu reacţia sa. Regizorul are un copil, bolnav de autism, alături de Manuela Hărăbor.

Rodul iubirii dintre Manuela Hărăbor şi Dan Chișu se numeşte Andrei Hărăbor. Manuela descoperea primele semne ale autismului, mai ales când acestea era scos afară să se joace cu ceilalţi copii.

Micuţul cerea extra atenţie din partea educatoarei de la grădiniţă, fapt pentru care părinţii celorlalţi copii s-au supărat.

„La început nu am crezut. Într-adevăr, Andrei nu vorbea, dar exista comunicare non-verbală între el şi cei din jur. La trei ani au apărut noi probleme, la înscrierea la grădiniţă:

„O săptămână a stat printre cei 10 copii, câţi erau înscrişi în grupa lui. Revolta părinţilor mi-a fost transmisă de către educatoare. A trebuit să plecăm şi de acolo. Deşi el nu era un copil violent şi nu-i deranja pe ceilalţi copii, dar poate că cerea o atenţie deosebită. Simţea nevoia să stea mai mult lângă educatoare”, mărturisea în urmă cu ceva vreme Manuela Hărăbor.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate