Ce a pățit Daniela Gyorfi, după ce s-a aflat că va primi o sumă impresionantă de bani: „Cine a năvălit peste mine, să nu…”

Daniela Gyorfi a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în viața ei din momentul în care s-a aflat că este este posesoarea unei mari moșteniri.

Daniela Gyorfi face parte din categoria maneliștilor cei mai cunoscuți și apreciați. Vedeta a lansat multe melodii care au ajuns să fie cântate de sute de oameni atât la concertele susținute de artistă, cât și în afara acestora.

Daniela Gyorfi, despre ce s-a întâmplat în ultimele zile

În urmă cu trei zile, Daniela Gyorfi a primit o veste surprinzătoare. Se pare că aceasta este posesoarea unei mari moșteniri. Nouă ani au trecut de la decesul mamei solistei. Dar, înainte de a trece în neființă, femeia s-a asigurat că face toate procedurile legale necesare pentru ca fiica sa să o ducă cât se poate de bine.

Nici bine nu s-a acomodat cu ideea că este posesoarea unei moșteniri de o sută și ceva de mii de euro, că vedeta a fost deja abordată de oameni care îi cer ajutorul și o roagă să îi împrumute cu diferite sume de bani. Artista a ținut să lămurească public faptul că nu va lua toți banii odată, menționând că unii oameni nu țin cont și imediat cer.

Aceasta a susținut că nu tot timpul poți ajuta pe cineva și că nici pe ea nu o ajută nimeni atunci când se confruntă cu vreo problemă.

„Deci nu iau toți banii odată, deci să nu… Cine a năvălit peste mine, să nu… Îi iau în câțiva ani. Nu e vorba de datorii. Oamenii când văd că scrii că ai câștigat, nici nu contează ce ai câștigat: „Dă-mi și mie”. Ajuți, dar nu poți să ajuți pe toată lumea. Nici pe noi nu ne ajută nimeni când nu avem, cel puțin pe mine nu mă ajută nimeni, de la mine toată lumea cere. Îi iau în tranșe, în cinci ani de zile. Sper să mai fie cinci ani de zile, dacă nu… îi rămâne Mariei”, a spus Daniela Gyorfi în direct, la TV.

Artista regretă că nu este și mama ei alături de ea să se bucure

Artista îi simte în fiecare zi lipsa celei care i-a dat viață. Relația dintre cele două era una foarte apropiată și nu ratau niciun moment pentru a-și arăta cât de importată este una pentru cealaltă. De când a aflat despre suma moștenită, Daniela Gyorfi a declarat că i-ar fi plăcut ca mama ei să fie încă în viață pentru a se bucura împreună.

„M-aş fi bucurat dacă trăia mama şi vedea că după atâţia ani am reuşit să luăm ce era al ei, al nostru”, a declarat artista la televizor.