Ce a spus Toni Iuruc la scurt timp după ce a divorțat de Simona Halep. Primele imagini cu cei doi după despărțire

Simona Halep a divorțat. A fost joi, 8 septembrie, la notar unde a pus capăt căsniciei. La ieșire, Simona Halep a apărut cu zâmbetul pe buze și nu a făcut nicio declarație.

Divorțul vine la nici un an de la cununia civilă. Nunta ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie.

Simona Halep a ajuns prima la sediul biroului notarial. Câteva minute mai tărziu, și-a făcut apariția și Toni Iuruc. Cei doi nu au dorit să vorbească despre divorț.

La ieșirea de la notar, Toni Iuruc a fost mai comunicativ.

Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep: „Am plecat pe drumuri separate. Nu căutați senzaționalul, că nu există. Suntem doi oameni normali, fiecare pe drumul lui. Suntem în relații foarte normale, deci nu căutați senzaționalul, nu aveți ce să găsiți”.

A ajuns însă în fața notarului împreună cu Simona Halep. Cei doi au decis să puna capăt unei căsnicii care debutase cu mai puțin de un an în urmă.

300 de persoane au participat la petrecerea de anul trecut

Cei doi s-au căsătorit civil în septembrie, anul trecut, la Constanța, cu aproape doua săptămâni înainte ca Simona să împlinească 30 de ani. Apoi a urmat anunțul potrivit căruia cununia religioasă a fost programata pe 13 noiembrie, anul acesta, la Cazinoul din Sinaia.

300 de invitați au parcipat la petrecerea Simonei. Meniul a fost unul stufos, plin cu delicatese din peste, rață și vită, iar mirii au dansat îmbrățișați pe melodia „Dragostea mea” cântată de Dan Bittman.

Iată însă că anul acesta cu doar două luni înainte de nunta programata la Sinaia site-ul Prosport anunță că cei doi sunt gata să se despartă. Iar, joi, cei doi au semnat actele de divorț în fața notarului.

Partenerii nu vor împărți nimic, pentru că au stabilit de la început că în cazul unei separări să rămână fiecare cu ce a intrat în căsnicie.

Toni Iuruc – succes în afaceri, ghinion în dragoste

Toni Iuruc este un om de afaceri cu o avere considerabilă. Are șase societăți comericiale și mai multe clădiri de birouri în Capitală pe care le închiriază. El a mai fost căsătorit de doua ori înainte de Simona Halep. De ce de-a doua soție s- ar fi despărțit după ce ar fi descoperit că aceasta avea o relație secretă.

Simona Halep ocupă în prezent locul 7 în clasamentul WTA și este singura jucătoare de tenis din România care a ajuns pe primul loc în acest top, pentru prima dată în 2017.