1.9 C
București
marți, 26 ianuarie 2021

Ce înseamnă eticheta verde pe care o vedeți la unele alimente din supermarket.

Românii țin la tradiția postului, așa că în această perioadă de post, vedetele meniului sunt legumele.

Cătălin Mahu, bucătar: „A crescut cererea pentru produse de post, atât cele simple, fasole bătută, zacuscă, cât și mâncăruri gătite – sarmale de post. Este cerere pentru deserturi de post – gogoși, clătite”.

Specialiștii în nutriție atrag însă atenția că postul, ținut necorespunzător, poate avea efecte negative. Cu o alimentație fără prea mulți cartofi și făinoase, poate fi însă benefic pentru sănătate.

Cori Grămescu, nutriționist: „Să optăm pentru legume mai consistente – rădăcinoasele ne țin de foame, nu îngrașă la fel ca făinoasele sau cartofii. Să mâncăm ce trebuie, leguminoase, năut, linte – acestea sunt cele mai prietenoase, se digeră cel mai ușor”.

În toate magazinele veți putea găsi astfel de produse de post. De la zacuscă până la pateu vegetal. Cel mai probabil toate acestea vor fi însoțite de o etichetă verde, astfel încât să fie identificate mult mai ușor.

Dezlegările la pește ușurează cele 40 de zile de post, spun credincioșii.

Ultima zi de post e 24 decembrie, Ajunul Crăciunului. A doua zi, mesele festive se vor umple cu delicioasele bucate tradiționale.

Cori Grămescu, nutriționist: „Bucătăria tradițională de iarna e grea la o singură masă care nu e foarte îmbelșugată, reușim să depășim 2.000 de kilocalorii la o masă mică depășim tot aportul caloric dintr-o zi.”

Potrivit studiilor, aproape jumătate dintre români țin postul Crăciunului. Dintre aceștia, aproximativ 57% sunt femei.

 

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate