7.9 C
București
miercuri, 14 aprilie 2021

Ce salariu are Ion Caramitru. Mulți români nici nu visează la această sumă

Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional din Bucureşti, are un salariu la care mulți români nici nu îndrăznesc să viseze.

La 78 de ani şi aproximativ 15 ani ani de când ocupă funcţia de managerul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru are un salariu de 110.844 de lei, la care se adaugă veniturile câştigate din drepturi de autor, în valoare totală de 515.429 de lei şi banii obţinuţi în urmă contractelor de colaborare, 15.454 de lei.

Ion Caramitru mai încasează şi o pensie de 72.377 de lei. În 2019, el a câştigat, în total, peste 710.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de avere, Ion Caramitru deţine mobilă brâncovenească estimată la o valoare de 8.000 – 10.000 de euro, o colecţie de icoane estimată la 10.000 de euro, tablouri cu ovaloare totală aproximativă apreciată între 6 şi 8.000 de euro şi statuete de o valoare de 3 – 4.000 de euro.

Ion Caramitru, actor de aproape 60 de ani
În 1963 a urcat pentru prima oară pe scenă. De atunci, Ion Caramitru continuă să facă ceea ce iubeşte cel mai mult, teatrul, actoria, să activeze în domeniul care îl face şi fericit, îl face şi să sufere, şi să trăiească sentimente nebănuite. L-am văzut în multe roluri, i-am admirat talentul, l-am observat în filmul magistral „Liceenii” şi iată cum se împlinesc aproximativ 60 de ani de când îl vedem pe scenă. După atâţia ani de carieră, celebrul actor are şi venituri pe măsură.

Din anul 2005, Ion Caramitru ocupă funcţia de directul al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB). Ce bunuri deţine, ce venituri încasează, toate aceste informaţii au devenit cunoscute odată cu publicarea declaraţiei sale de avere. Ion Caramitru deţine un teren în Moieciu de Sus şi două apartamente plus o casă de vacanţă. Acestea sunt proprietate comună cu soţia sa, Michaela. Mai are un apartament dobândit prin succesiune, pe care-l împarte cu sora sa, Elena Portier Caramitru. Soţia sa este proprietara unui apartament pe care l-a moştenit de la părinţi.

Și Maia Morgenstern câștigă foarte bine
Maia Morgenstern, una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de pe scena teatrului românesc, este din anul 2012 manager de teatru, funcția sa fiind remunerată cât se poate de bine.

Maia Morgenstern primește pentru postul de director al Teatrului Evreiesc de stat suma de 107.288 lei pe an.

Pe lângă salariu se adaugă și alte venituri. Mai exact, actrița este și profesoară la Universitatea Hyperion de unde primește aproximativ 20.000 de lei, veniturile sale fiind rotunjite de drepturile de autor care se ridică la valoarea de peste 685.000 de lei.

Totodată, anul trecut Maia Morgenstern a obținut din dobânzile bancare și din dividende circa 6.500 de lei, dar și premii de aproximativ 8.520 de lei și tichete de vacanță de 1.450 de lei. La toate acestea se mai adaugă 11.000 de lei, totalul ridicându-se la 870.000 de lei.

Renumita actriță deține trei terenuri, o casă și două apartamente în București. La capitolul mașini este posesoarea unui autoturism Volkswagen Bora, în timp ce în conturi are peste 1,6 milioane de lei și 156.000 de euro.

George Mihiță, salariu de peste 100.000 de lei
George Mihaiță este de peste 20 de ani directorul Teatrului de Comedie, funcție pentru care primește anul salariul de 106.877 de lei. Veniturile actorului de teatru și seriale TV sunt completate de pensie, 50.000 de lei, dar și de alte venituri obținute din drepturi de autor.

Artistul încasează peste 200.000 de lei de la diferite instituții publice și private, printre acestea aflându-se Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj, Teatrul de Comedie și Teatrul Toma Caragiu din Ploiești.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate