O mașină a intrat într-un grup de oameni în curtea Mănăstirii Cernica. O persoană a decedat

Un incident grav s-a produs duminică după-amiază în localitatea Cernica din județul Ilfov.

O mașină a intrat într-un grup de oameni care se aflau în curtea Mănăstirii Cernica. Cel puțin o persoană a murit în urma acestui grav accident, iar mai multe sunt rănite.

Șoferul autoturismului le-a declarat forțelor de ordine care au sosit la fața locului că i s-a blocat volanul, motiv pentru care nu a mai putut face nimic pentru a evita accidentul, informează gândul.ro.

Persoana decedată este, din primele informații, o femeie în vârstă de 60 de ani.

”O singură persoană a fost lovită, care a și decedat. Șoferului i s-a blocat volanul, așa a declarat la fața locului.

Noi am trimis mai multe mașini la fața locului, au fost mai multe apeluri”, a declarat pentru sursa citată Bogdan Oprița, coordonator SMURD București.