China acuză țările G7: „Încearcă să semene dezbinare, fără niciun simţ al responsabilităţii sau principiu moral”

China a acuzat ţările G7, într-o reacție oficială de miercuri, 29 iunie, că „seamănă dezbinare”, după ce marile puteri industriale au condamnat presupusa lipsă de transparenţă a Beijingului în practicile sale comerciale, relatează AFP.

Reuniţi în Germania, liderii G7 (SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia, Canada) au utilizat marţi un limbaj deosebit de ferm faţă de China în declaraţia lor finală la sfârşitul unui summit de trei zile.

După o tergiversare îndelungată în exprimarea poziţiei faţă de gigantul asiatic, G7 şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile omului în China. Grupul a denunţat, de asemenea, practicile comerciale ”netransparente şi distorsionarea pieţei” de către Beijing.

China a criticat miercuri iniţiativa G7, notează AFP.

”Într-un moment în care comunitatea internaţională se luptă cu pandemia şi depune eforturi să-şi relanseze economia, G7 nu doar că nu se angajează în favoarea unităţii şi cooperării, ci dimpotrivă încearcă să semene dezbinare şi să creeze antagonisme, fără niciun simţ al responsabilităţii sau principiu moral”, a declarat presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

Washingtonul critică de mult timp practicile comerciale ale Beijingului, acuzat că favorizează întreprinderile chineze în detrimentul firmelor străine.

Dar pentru Germania, prima economie a Uniunii Europene, al cărei principal partener comercial este China, ridicarea tonului şi expunerea la represalii economice este o noutate.

În declaraţia lor finală, liderii G7 afirmă, de asemenea, că doresc ”să favorizeze diversificarea şi rezistenţa la coerciţia economică şi să reducă dependenţele strategice” de gigantul asiatic.

Aceste critici au intervenit cu câteva ore înainte de un summit NATO în Spania, la care China va fi menţionată drept o ”provocare de securitate” pentru Alianţa Nord-Atlantică.