Christian Sabbagh, prima reacție după ce soția a cerut ordin de protecție: ”M-ai făcut de râsul lumii!”

0

După ce soția lui, Iulia, a cerut în instanță un ordin de protecție temporar împotriva sa, Christian Sabbagh susține că totul a fost doar”„o glumă tâmpită”.

Christian Sabbagh a negat cu vehemență că între el și Iulia, soția sa, ar fi avut loc scene violente, susținând că a fost vorba doar de o ceartă banală.

”E o glumă, totul este o simplă glumă. E o glumă legală, totul a pornit dintr-o prostie”, a declarat, pentru Fanatik, Christian Sabbagh.

Probabil e vorba de un consum de umor negru, pentru că, totuși, poliția a ajuns în fața locuinței sale, după miezul nopții, iar el a dat declarații la secție.

”Ea era nervoasă pentru că tot primesc tot felul de mesaje pe Facebook de la admiratori/admiratoare. Mi-a cerut telefonul, eu nu am vrut să îl dau. Mi-a zis că dacă nu i-l dau sună la Poliție, eu i-am zis să o facă.

A venit Poliția, ne-am dus la secție. Ea nu a știut, e ca în filmele cu Stan și Bran. Revenind… Am ajuns la Poliție, ea într-o cameră, eu în cealaltă, caz de violență domestică”, a declarat Sabbagh pentru sursa citată.

”M-a umflat râsul, întrebam pe acolo: ‘cum, dom`le, violență domestică?’ (…) Nu aveam ce să ascund în telefon, nici măcar nu are parole telefonul. Oricum a văzut mesajele.

Dar asta nu e prima scenă, mi-a mai spart un Iphone, cred că trebuie să schimb marca, îmi poartă ghinion. A fost mai mult o ambiție… Și eu sunt gelos, și ea este geloasă…”, a povestit Christian Sabbagh.

Prezentatoruul TV neagă că între el și soția sa ar fi avut loc chiar și cea mai mică confruntare fizică. Acesta susține că cearta lor a rămas la nivelul cuvintelor spuse, poate, pe un ton mai ridicat.

”Nu am lovit-o, nu am împins-o… Cearta e o formă de violență. Doamne ferește, eu nu sunt un om violent. Nu există așa ceva. Mă vedeți pe mine în postura să îmi lovesc soția? Să lovesc o femeie? Nu am făcut în viața mea așa ceva…”, a spus Christian Sabbagh.

Cu toate acestea, conform legii, vedeta TV a primit un ordin de restricție față de soția sa, Iulia. De asemenea, autoritățile au luat în serios întregul eveniment, iar mâine, 7 octombrie, Sabbagh trebuie să se prezinte în fața instanței.

”Eu am luat totul ca pe o glumă, ea ca pe o glumă. La final m-am trezit însă cu ordin de restricție 5 zile. Acum locuiesc la Vălenii de Munte, ea a rămas acasă. Eu m-am trezit, la 3 noaptea, că sunt în stradă și mă întrebam unde o să locuiesc?

Și unde să locuiesc la 3 noaptea? Pe stradă, pe bancă… Firesc, nu am stat pe stradă, m-am dus la Marriott, dar dacă cineva nu ar avea bani unde s-ar duce? Acum ce să mai zic? Ea acasă, eu pe drumuri…”, mai spune Christian Sabbagh.

Prezentatorul Kanal D a explicat că s-a și împăcat cu soția lui, și că la tribunal vor merge împreună.

”Ea când și-a dar seama și a realizat ce se întâmplă, m-a sunat și mi-a zis să vin acasă. I-am zis că nu pot să vin că mă duc la… Doamne iartă-mă! Mi-a cerut să vin acasă, că plâng copiii. Mi s-a făcut și frică, am întrebat-o dacă vrea să îmi facă vreo cheie… Asta ar mai lipsi, să încalc și ordinul de protecție”, a mai explicat acesta.

Din păcate, susține Christian Sabbagh, situația lui este cu atât mai complicată cu cât prezentator TV de ani buni și a ajuns, astfel, cunoscut.

”Le-am explicat și șefilor de la Kanal D, de dimineață, ce s-a întâmplat. Le-am spus că totul a pornit dintr-o glumă, dar lucrurile sunt complicate”, a mai precizat Sabbagh.

”Acum sunt văzut ca un soț agresiv, nu o să îmi fie deloc ușor să le explic oamenilor că nu a fost nimic, că a fost o joacă prostească, o ambiție, la ea un impuls de gelozie…”, mai spune el.

”A vrut să își retragă declarația, dar dosarul își urmează cursul, a plecat de la Poliție la Parchet, de la Parchet la instanță. Oricum ne împăcăm, dar dintr-o glumă tâmpită, dintr-un puseu, dintr-o ambiție se ajunge la o nenorocire.

I-am și spus `Băi, Iulia, mi-ai făcut un cadou de nu ai idee. M-ai făcut de râsul lumii, oamenii o să creadă că sunt un bătăuș`.

Dar asta e… O să îi fac cadou toate articolele, i le pun frumos, în ramă… Și îi duc și un buchet de flori, bine-înțeles… Oricum, a iertat-o, este diamantul meu ea. Și copiii, normal”, a mai spus Christian Sabbagh.

Spune ce crezi