6.6 C
București
sâmbătă, 27 februarie 2021

Cine a fost prima soție a lui Victor Ponta? Cum arată acum Roxana

Cine a fost prima soție a lui Victor Ponta înainte de mariajul acestuia cu Daciana Sârbu. Fostul premier a mai fost căsătorit cu Roxana Ponta, cu care are și un băiețel. Cei doi erau împreună încă din liceu, unde au fost colegi.

Căsătoria dintre cei doi a avut loc în anul 1998 și în 2001 avea să vină pe lume băiețelul lor, Andrei.

Cine a fost prima soție a lui Victor Ponta?
Victor și Roxana s-au iubit încă din liceu, iar povestea lor de dragoste avea să ajungă ani mai târziu în presă. Din nefericire, cariera politică a lui Victor Ponta a dăunat în relația cu familia. În anul 2006 cei doi au divorțat, iar motivul vehiculat la acea vreme a fost Daciana Sârbu, cea care avea să îi devină mai tărziu soție.

Potrivit actelor depuse la Judecătoria Buftea, divorțul s-a pronunțat însă din vina ambilor soți, iar băiețelul a fost încredințat mamei, Victor urmând să achite o pensie alimentară de 2.500 de lei pe luna (stabilită de instanță la acea vreme).

Fosta soție a lui Victor Ponta a rămas cu băiețelul, care acum are 16 ani. Cei doi locuiesc în vila din Chitila pe care o cumpăraseră în timpul căsătoriei. Deși la scurt timp după divorț Daciana Sârbu a devenit noua doamnă Ponta, și i-a dăruit o fetiță, Andrei a rămas apropiat în relația cu tatăl său.

Chiar dacă și-au spus adio cu mulți ani în urmă, Roxana a rămas și ea în relații bune atât cu fosta soacra cât și cu Victor Ponta.

Mama fostului premier declara într-un interviu acordat Corneliei Naum: „Mă împac excelent cu nurorile mele… Eu am o relație foarte bună și cu actuală, și cu fosta lui soție, Roxana, care e o față minunată”.

Victor Ponta își susține în continuare fiul căruia îi plătește aproximativ 8.400 de euro pe an pentru școala lui Andrei.

Victor Ponta și-a anunțat retragerea din lumea politică
După rezultatul alegerilor parlamentare din 6 decembrie, liderul Pro România și-a anunțat retragerea din lumea politică. Partidul la conducerea căruia se afla, nu a reușit să atingă pragul de 5 la sută, rezultatul fiind considerat unul dezastruos.

„Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevărați, noi proiecte și noi provocări!”, scrie Victor Ponta pe Facebook, mulțumindu-le tuturor celor care i-au fost alături „în acest proiect”.

„Mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alături în acest proiect. Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevărați, noi proiecte și noi provocări!
Numai bine prietenilor – numai bine tuturor celorlalți! NEVER GIVE UP!” – a scris Victor Ponta, fără a da alte detalii.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate