Doi copii, un bebeluș și un băiat de 7 ani, și-au pierdut viața din cauza COVID în ultimele 24 de ore

0

Un număr de 176 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat Grupul de Comunicare Strategică. Printre cei decedați se numără și doi copii.

Dintre cele 176 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-9 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 53 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Cei doi copii decedați sunt un bebeluș din Suceava și de un băiat în vârstă de 7 ani, din Iași. Ambii copii aveau, din păcate, și alte afecțiuni grave.

Conform GCS, 165 dintre decesele înregistrate s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 8 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 176 de pacienţi decedaţi, 163 erau nevaccinaţi şi 13 vaccinaţi. Dintre cei 13 pacienţi vaccinaţi, 11 prezentau comorbidităţi, unul nu prezenta comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 58 şi 86 de ani.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

De la începutul pandemiei, în total, 37.041 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

Spune ce crezi