Boriska, un rus care pretinde că s-a născut pe Marte și a venit pe Terra să salveze omenirea

0

Născut în 1996, Boriska Kipriyanovich a fost considerat de mic copil un geniu.

Mama lui este medic și spune că și-a dat seama că este special când, la nici două săptămâni după ce s-a născut, s-a ridicat singur în șezut.

Câteva luni mai târziu, acesta a început să vorbească și, până la vârsta de un an și jumătate, putea deja să citească, să deseneze și să picteze.

La doi ani, când Boriska a ajuns la creșă, educatoarele au remarcat abilitățile sale uimitoare de a vorbi și a scrie, dar și faptul că avea o memoria excelentă.

Băiatul comunica tuturor celor care doreau să-l asculte,  în mod repetat că, înainte, a fost un pilot marțian care a călătorit pe Pământ.

Mama și tatăl lui Boriska spun că nu îl învățaseră nimic despre spațiu, dar au recunoscut că vorbea des despre Marte, despre sistemul planetar și despre civilizațiile extraterestre.

Ulterior, oamenii de știință l-au descris pe Boriska drept un adolescent extrem de timid, dar cu o inteligență cu mult peste medie. Cunoștințele sale despre sistemul planetar i-a lăsat cu gura căscată pe experți din toată lumea, conform The Sun.

Boriska spune că este de pe Marte și a fost trimis pe Pământ pentru a salva omenirea e un război nuclear apocaliptic.

El afirmă că propria sa rasă, de marțieni, a fost decimată într-un conflict nuclear acum mii de ani și se teme că și pământenii se îndreaptă în aceeași direcție.

Acesta mai spune că nu a fost singurul copil din spațiu care a ajuns pe Pământ, pretinzând că mai sunt alții ca el care au fost trimiși cu misiunea clară de a salva umanitatea.

El mai afirmă că toți cei reîncarnați se numesc ”Copiii Indigo”. Ei au supraviețuit războaielor marțiene și au abilități supranaturale.

Conform lui Boriska, mulți marțieni sunt nemuritori și, de la vârsta de 35 de ani, nu mai îmbătrânesc. Ei sunt foarte înalți, foarte avansați din punct de vedere tehenologic și capabili de călătorii interstelare.

”Îmi amintesc când aveam 15 sau 15 ani. Marțienii duceau războaie tot timpul, iar eu trebuia să particip la raiduri aeriene alături de un prieten.

Puteam să călătorim în spațiu și timp, în nave rotunde, dar observam viața de pe Pământ din nave triunghiulare. Navele marțiene sunt foarte complicate și au capacitatea de a zbura în tot Universul”.

Boriska spunea că mai sunt multe de descoperit pe Terra, subliniind că Marea Piramidă din Giza ascunde secrete importante.

”Viața oamenilor se va schimba când Sfinxul va fi deschis, are un mecanism undeva în spatele urechii, nu-mi amintesc exact”, spunea el.

El mai spunea că marțienii respiră dioxid de carbon și dacă vor veni vreodată pe planeta noastră ar trebui să respire din tuburi alimentate cu acest gaz.

La ora actuală, Boriska are 25 de ani, iar jurnaliștii care au încercat să-i dea de urmă au aflat că acesta ar trăi într-un sătuc izolat din Rusia, sub protecția guvernului.

Spune ce crezi