Cu cât vor crește pensiile românilor de la 1 ianuarie 2023

Cresc pensiile românilor, de la 1 ianuarie 2023. Ministrul Finanțelor a dat asigurări că pensia va fi majorată pentru a compensa din pierderea puterii de cumpărare cauzată de valul de scumpiri la servicii și alimentele de bază. Reamintim faptul că Executivul s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență să modifice legea pensiilor pentru a elimina inechitățile din sistem.

Cu cât vor crește pensiile românilor, de la 1 ianuarie 2023
Ministrul Finanțelor din Guvernul Nicolae Ciucă a anunțat că în prezent sistemul public de pensii nu este impozitat, decât după suma de 2000 de lei. Oficialul a precizat că analizează dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei.

În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate, a arătat ministrul de Finanţe.

Ministerul Muncii are toate datele cu privire la sistemul public de pensii, precum și pe cele care vizează rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie. Adrian Câciu spune că acestea sunt elemente de coş de consum care trebuie luate în calcul astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie sprijiniţi mai ales în această perioadă marcată de valul de scumpiri.

Pensiile românilor vor crește de la 1 ianuarie 2023, însă la acest moment nu este cunoscut procentajul. Autoritățile subliniază faptul că va exista o creștere în măsura în care să poată fi compensată erodarea de putere de cumpărare suferită cel puțin pe al doilea semestru.

Noi ajutoare pentru români
Guvernul lucrează la un nou pachet de măsuri sociale pentru români. Ministrul Muncii a anunțat că Executivul vrea să ajute populația să depășească cu bine această perioadă marcată de scumpiri. Oficialul a precizat că se lucrează la un nou pachet de măsuri, asemănător celui care a fost pus deja în aplicare, însă nu a putut să ofere mai multe informații despre acest subiect.

Continuarea pe fresh24.ro