Cum afli la ce vârstă ieși la pensie. Calculatorul care îți arată anul exact când ieși la pensie nsie

Pensia pentru limita de vârstă este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, însă noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru anul viitor.

Acesta se acordă tuturor cetățenilor români care îndeplinesc cumulativ la data pensionării condițiile referitoare la vârsta standard de pensionare și la stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii prevăute de legislația în vigoare. Vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii. În momentul de față, bărbaţii din România se pensionează la 65 de ani, în timp ce vârsta standard de pensionare pentru femei diferă, aceasta crescând la fiecare câteva luni.

În acest articol îți vom spune când și în ce condiții se poate ieși la pensie pentru limită de vârstă, atât în cazul bătbaților, cât și al femeilor.

La ce vârstă se pot pensiona bărbații?

În cazul bărbaților, lucrurile sunt foarte simple. În perioada ianuarie 2011-ianuarie 2030, vârsta de pensionare pentru bărbați a crescut de la 64 la 65 de ani. Aceștia se pot pensiona dacă au împlinit vârsta de 65 de ani cu condiția să îndeplinească condițiile minime de cotizare.

Stagiul minim de cotizare este de cel puțin 15 ani munciți legal, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani care, în mod normal, va fi atins prin eșalonare în următorii ani.

Este important de știut că există și bărbați care pot ieși la pensie mai devreme. Este cazul celor care au lucrat în condiții deosebite sau speciale de muncă. Aceștia beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, direct proporțional cu perioada de timp lucrată în condiții grele.

La ce vârstă se pot pensiona femeile? Stagiul complet de cotizare în cazul femeilor este de 31 de ani și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030.

Cu toate acestea, vârsta standard de pensionare pentru femei a tot crescut în ultimii ani și continuă să crească. Astfel, vârsta de pensionare a fost stabilită să crească de la 59 de ani la 63 de ani în același interval precizat anterior (ianuarie 2011-ianuarie 2030).

În principiu, vârsta de pensionare pentru femei este de 63 de ani, însă aceasta va fi atinsă treptat, prin eșalonare, în următorii opt ani. Spre exemplu, în anul curent, se pot pensiona femeile care au împlinit 61 de ani, în funcție de perioada anului, diferind puțin lunile. Începând din 2023, în cazul femeilor, se va trece la vârsta standard de pensionare de 62 de ani. Asemenea bărbaților, și femeile pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, care este proporțională cu perioada de timp pe care acestea au lucrat-o în condiții grele.

În plus, femeile mai au și posibilitatea să aleagă să lucreze până la vârsta de 65 de ani. Cele care fac asta, chiar dacă se puteau pensiona, nu se mai pot răzgândi ulterior.

În ce situații se pot cere beneficii?

Conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă persoanele trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare și să fi realizat stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii. De asemenea, se poate acorda și o pensie anticipată (nepenalizată), cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. Beneficiare sunt toate persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

În același timp, mai există și o pensie anticipată parțială (penalizată). Aceasta poate fi acordată cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare tuturor persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, dar și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani, precizează site-ul oficial al Comisiei Europene. Toți cetățenii români născuți după data de 1 iulie 1971 care contribuie la sistemul public de pensii trebuie să participe obligatoriu la un fond de pensii administrat privat. Persoanele născute între 1 iulie 1961 și 1 iulie 1971 care contribuie la sistemul public de pensii pot contribui opțional la un fond de pensii administrat privat.

Cum se face pensionarea pe categorii sociale

Potrivit legislației în vigoare, există persoane care pot ieși la pensie înainte să atingă vârsta standard de pensionare, însă nu mai devreme de 50 de ani pentru femei și, respectiv, 52 de ani pentru bărbați, informează Colorful.hr. Iată care sunt aceste categorii de persoane: cadre militare; polițiști; persoane care au lucrat în condiții speciale – personal navigant pe avioanele clasice de transport public, însoțitori de bord din aviație, parașutiști profesioniști, instructori de zbor, persoanele care au lucrat în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, galerii și centrale electrice subterane, lucrători la căi ferate, drumuri, mecanici de metrou, persoane care au lucrat pe platforme marine, etc.; Persoanele din domeniul artistic – balerini, dansatori, acrobați, clovni, dresori de animale sălbatice, soliști vocali de operă și de operetă, cascadori, etc.

Portalul CNPP pune la dispoziția persoanelor fizice din România un calculator online pentru aflarea vârstei de pensionare.

Aici sunt oferite date doar despre eligibilitate, în funcție de luna și de anul nașterii, cu cele două stagii de cotizare, cel minim și cel complet de cotizare. Tot ceea ce trebuie să accesezi site-ul oficial al CNPP, iar aici să accesezi secțiunea Când mă pot pensiona care se află pe pagina de pornire a site-ului. Apoi va trebui să introduci data nașterii și sexul, iar în conformitate cu datele pe care le-ai introdus, algoritmul implementat îți va oferi în mod automat vârsta și anul pensionării sau, altfel spus, cât mai trebuie să lucrezi pentru a beneficia de pensia pentru limita de vârstă