Cum să verifici online câți ani de vechime în muncă ai, până în prezent

Iată ce pași trebuie să urmați dacă doriți să aflați câți ani de vechime aveți de când lucrați.

Din ce în ce mai mulți români vor să știe câți ani de vechime în muncă au, așa că autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor o metodă online pentru a verifica online aceste date, potrivit legislatiamuncii.manager.ro.

Însă trebuie menționat încă de la început că este nevoie și de un drum la Casa de Pensii.

Cum să verifici câți ani de vechime în muncă ai, până în prezent
Pentru a afla ce vechime în muncă avem, primul pas este să facem un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Iar pentru a face un cont în acest sens, trebuie completat un formular cu datele personale – nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, adresa, actul de identitate.

După completare, formularul va trebui printat. Important de menționat: formularul trebuie și semnat olograf – de mâna persoanei care completează formularul.

Al doilea pas este drumul până la Casa de Pensii – în funcție de locul de care aparțineți…

Cum îți poți afla vechimea în muncă
Pentru a afla ce vechime aveți, trebuie mai întâi să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Pentru a vă face un cont, trebuie să completați un formular cu datele personale (nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, adresa, actul de identitate).

Ulterior, trebuie să printați formularul, pe care va trebui să îl semnați olograf.

După ce ați semnat documentul, va trebui să faceți un drum până la casa teritorială de pensii. Acolo veți merge cu formularul semnat și actul de identitate.

Cererea va fi procesată de casa de pensii și, după aprobare, veți primi datele de acces (numele de utilizator și parola) pe adresa de e-mail specificată în formular.

Odată primite datele, vă veți putea autentifica pe site-ul CNPP. După autentificare, în meniul din stânga a paginii, trebuie să accesați butonul „Datele mele din sistemul public de pensii”.

De acolo, veți putea genera rapoarte pe diverse perioade, inclusiv rapoarte lunare începând cu luna aprilie a anului 2001.

Persoanele care vor să verifice vechimea în muncă dinainte de aprilie 2001 vor trebui să acceseze secțiunea „Informații din carnetul de muncă”, acolo unde vor trebui, ulterior, să genereze un nou raport actualizat.

După generarea rapoartelor pentru perioadele dorite, acestea vor apărea în contul dumneavoastră, dar va fi nevoie să așteptați 15 minute pentru ca ele să fie disponibile.