Curs valutar 12 Decembrie 2022. Evoluția surprinzătoare a monedelor azi

Curs valutar BNR 12 Decembrie 2022. Cât a ajuns să coste moneda euro. BNR publică noul curs valutar la ora 13.00. Acesta va fi valabil până mâine la aceeași oră. Aflați aici care sunt cotațiile celor mai importante monede ale lumii.

Cursul valutar al zilei

De luni până vineri, Banca Națională a României publică cursul valutar al celor mai importante monede ale lumii, începând cu euro – moneda unică europeană. Noi actualizăm datele în fiecare zi, astfel că puteți afla aici noile cotații ale monedelor care vă interesează și evoluția lor din ziua în curs.

 

Euro a depășit pragul psihologic de 4,90 lei și se menține peste această cotație. BNR afișează cursul valutar de luni până vineri, la orele 13.00, când prezintă cotația euro, a dolarului american, a francului elvețian și a lirei sterline. Aceste valori rămân valabile 24 de ore.

Astăzi, moneda euro a scăzut cu 0.0081 lei și a ajuns la valoarea de 4.9126 lei, față de ziua precedentă când valoarea sa ajunsese la 4.9207 lei.

Dolarul a crescut astăzi cu 0.0078 lei, astfel ajunge la valoarea de 4.6804 lei. În timp ce ieri, dolarul valora 4.6726 lei.

Francul elvețian a scăzut astăzi cu 0.0236 lei, astfel a ajuns la valoarea de 4.9667 lei. În timp ce în ziua precedentă, francul elvețian valora 4.9903 lei.

D1948DA2 8674 4BDD B3AA 9F55A4768C27

Valorile ROBOR

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a scăzut luni la 7,66% de la 7,70%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit datelor BNR.

Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 7,88% de la 7,91% cât a fost în şedinţa precedentă.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a scăzut la 8,13% de la 8,16%.