Curs valutar 2 decembrie. Cotația EURO la primul curs BNR din luna decembrie

Curs valutar 2 decembrie. După două zile de pauză, în care BNR nu a mai publicat cursul valutar, (30 noiembrie și 1 decembrie fiind zile declarate libere de la stat), astăzi, joi, 2 decembrie vom afla care sunt cotațiile celor mai importante monede ale lumii la începutul ultimei luni din an. În zilele libere, cursul BNR a rămas cel publicat luni, 29 noiembrie.

Primul curs valutar al lunii decembrie – joi, 2 decembrie 2021
Aflați aici cum începe luna decembrie moneda euro, dolarul american, lira sterlină și francul elvețian. Banca Națională a României afișează în fiecare zi de luni până vineri cursul valutar care este valabil timp de 24 de ore. Cursul este publicat în jurul orelor 13.00.

curs valutar euro 2 decembrie = 4.9490 Lei

Euro începe prima zi bancară din luna decembrie la 4,95 lei, pe piaţa interbancară, întrucât așa cum am menționat anterior, 30 noiembrie şi 1 decembrie, BNR nu a anunţat un curs de referinţă.

Cursul anunţat de Banca Naţională în şedinţa precedentă (luni, 29 noiembrie) a fost de 4,9490 lei. Reamintim faptul că moneda unică europeană euro a atins, pe 22 septembrie 2021, cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, respectiv 4,9495 lei.

Curs valutar 2 decembrie. Cotația EURO la primul curs BNR din luna decembrie

curs valutar dolarul american 2 decembrie = 4.3688 Lei

Dolarul a scăzut la 4,38 lei față de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Cel mai ridicat nivel din istorie al dolarului față de leul românesc a fost înregistrat pe 23 martie 2020, respectiv: 4,5316 lei.

curs valutar lira sterlină 2 decembrie = 5.8169 Lei

Lira sterlină a crescut în ședința BNR de luni, 29 noiembrie, la 5,8544 lei, față de 5,8407 cât fusese cotația precedentă.

curs valutar francul elvețian 2 decembrie = 4.7466 Lei

Francul elvețian a scăzut la 4, 7366 în ultima ședință BNR din luna noiembrie.

Cât costă un gram de aur. Valoarea ROBOR la trei și șase luni
Pentru cei interesați de valoarea gramului de aur, aflați că aceasta a scăzut luni la 253,3079 lei pentru un gram, faţă de 255,1246 lei pentru un gram, cât a fost nivelul din şedinţa precedentă.

Pe 7 august 2020, aurul a atins cea mai ridicată valoare în faţa leului, respectiv 271,0003 lei pentru un gram.

În ceea ce privește indicele ROBOR, trebuie să știți că ROBOR la trei luni a crescut luni la 2,66%, faţă de 2,63%, atingând astfel cea mai mare valoare din 20 martie 2020 şi până acum.

ROBOR la şase luni a crescut luni, 29 noiembrie, la valoare de 2,85%, faţă de 2,83%.