Dacian Cioloş anunţă noul său partid: „PLUS”, înregistrat deja oficial


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înregistrată la Tribunal şi face parte din registrul partidelor politice. Fostul premier a menţionat că a luat această decizie întrucât cererea pentru Partidul Mişcarea România Împreună trenează în instanţă de mai bine de opt luni şi că aceasta va fi retrasă zilele următoare de la Tribunalul Bucureşti.

„Au trecut opt luni de cât noi ne organizăm pe teren şi acest dosar trenează în justiţie. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul încearcă să împiedice, încearcă să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat de prin septembrie că riscăm să nu fim în măsură să candidăm la alegerile de la sfârşitul lunii mai.

În septembrie, am decis să ne gândim la o alternativă. Colegi de-ai noştri, oameni anonimi, care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunţ că acel partid politic este înscris în registrul partidelor politice din România. Astăzi vreau să vă anunţ că avem partidul nostru politic. Este vorba despre Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS)” a declarat Dacian Cioloş.

„Suntem gata să trecem la treabă. Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a adăugat fostul premier.

Pentru a completa formularul de adeziune membru, click aici.

 

 

loading...