Dan Petrescu: ”În România, nu ştim să ne apreciem valorile. De 10 ani merg la acelaşi restaurant, o dată nu am avut o masă gratis“

Invitat la podcastul lui Bobonete, Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a vorbit despre cariera lui, despre faptul că la Cluj se simte ca acasă, de cele mai frumoase amintiri ca antrenor, dar şi despre faptul că, din perspectiva sa, românii nu ştiu să-şi aprecieze valorile.

”În România, lumea nu ştie să aprecieze valorile. Vă dau un exemplu, am fost cu actuala soţie, în Londra. Era un turneu cu Chelsea pentru foştii fotbalişti. Am ieşit prin Londra. Ea a văzut că mă ştie toată lumea şi mă salută.

Ştii că sunt mulţi homeleşii acolo. La un moment-dat, a venit un homeless, şi-a dat haina jos şi m-a luat în braţe: «SuperDan, nu se poate aşa ceva!». Mie, unuia, mi s-a făcut pielea de găină.”

Petrescu a mai povestit cum, tot la Londra, a mers la un restaurant, Scalini, cel mai bun din Londra, şi n-a plătit nimic.

”Am mâncat ce-am vrut! Au spus: ”E plăcerea noastră”.

Apoi, m-am dus să-mi iau o valiză. Au zis ”SuperDan”.

Am zis, dar în România, oriunde mergi, mergi de zece ani merg la acelaşi restaurant, o dată nu am avut o masă gratis!

Şi la Cluj e la fel. Mergi să iei o geantă, dar nu a zis nimeni niciodată: ”Lasă că plătesc eu”. Nimic…

Dacă un meci îl pierd, nici clujenii nu mă mai salută. Nu ştim să apreciem valorile, pe Hagi, Nadia, Năstase, Ţiriac. Noi îi certăm dăm în ei, facem glume cu ei”, a spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu a mai spus că : ”La Cluj sunt ca acasă, sunt şi cetăţean de onoare, sunt bine primit mereu şi nici în Moldova nu e rău”.

Cele mai frumoase amintiri ca antrenor le are din Rusia şi de la Cluj.
”În Rusia m-am simţit fantastic, eram iubit, pe toate străzile erau poze cu mine, ziceai că sunt preşedintele ţării, peste tot era super-Dan. Am făcut rezultate bune la Krasnodar, am fost şi la Dinamo Moscova, unde am făcut treabă.

Oamenii sunt altfel decât ca în România, oamenii nu te bagă în seamă, poţi să faci ce vrei, cum vrei, vorbim de viaţă personală. Lăsam cheile în maşină, lăsam uşa de la casă deschisă. Chiar eram în siguranţă”.