13.5 C
București
luni, 19 aprilie 2021

De ce nu poate deveni mama Vlăduța Lupău? Artista a făcut declaraţii emoţionante

De ce nu poate deveni mamă Vlăduța Lupău? Recent, îndrăgita artistă a făcut declaraţii emoționante în acest sens. Chiar dacă trăieşte o poveste de iubire alături de soţul ei, ceva îi umbreşte fericirea. Cântăreaţă a declarat că îşi doreşte un copil, însă programul încărcat pe care îl are o face să mai amâne acest moment.

Vlăduța Lupău trăieşte o adevărată poveste de iubire alături de Adrian Rus. Cei doi s-au căsătorit civil în toamna anului trecut, însă e un aspect care le umbreşte fericirea. Artista şi fostul portar de la CFR Cluj îşi doresc să devină părinţi, dar e ceva ce-i împiedică să facă acest pas.

Chiar dacă e iubita şi apreciată de toată lumea, pentru vocea şi cântecele ei, Vlăduța Lupău nu este împlinită pe deplin. Artista trăieşte alături de Adrian Rus cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. Au făcut cununia civilă, într-un cadru de poveste şi urmează să facă şi cununia religioasă, dar fericirea nu le e completă. Cei doi îşi doresc să devină părinţi, însă nu vor să se grăbească să facă acest pas pentru că sunt conştienţi că viaţa lor se va schimba. Şi, în plus, artista afirma că programul pe care-l are o să o afecteze.

„Vreau să am un copil, deşi ştiu că o să fie foarte greu la cântările şi la programul meu, dar am noroc. Am părinţii aproape, am viitorii socrii aproape.”, a declarat artistă într-o emisiune TV.

Când va avea loc cununia religioasă?
Vlăduța Lupău şi Adrian Rus au pus la punct ultimele detalii legate de nunta lor, însă din cauza pandemiei de coronavirus au fost nevoiţi să amâne marele eveniment. Şi asta pentru că cei doi soţi îşi doresc să organizeze o petrecere fastuoasă, la care să participe familiile lor şi prietenii dragi, fără reguli impuse de autorităţi.

Artista a dezvăluit că va purta două rochii de mireasă, dar nu a vrut să dea mai multe detalii. A mărturisit, însă, că vor fi spectaculoase. Vlăduța şi Adrian nu au fixat încă dată, din cauza contextului actual în care ne aflăm. Dar atunci când va trece această perioadă, cei doi vor avea parte de nuntă mult visată.

”Noi suntem căsătoriţi, dar petrecerea aia pe care o aşteptăm şi ne-o dorim… nu am reuşit. Nu am fixat o altă dată pentru că până nu suntem convinşi că se poate să vina toţi prietenii noştri, să fim într-un număr mare aşa cum ne dorim. Fără reguli sau să ne fie frică. Eu tot aşa mă uitam pe listă şi tot mai tăiam, că nu îi cunosc, fie prieteni de-ai părinţilor, fie de la socri. Cum să mp distrez eu la nunta cu ei? Nu aş vrea nici să fie exagerat”, a declarat Vladuta Lupau în cadrul unei emisiuni TV.

Vlăduța Lupău a dat lovitura cu ultima piesă
La începutul lunii decembrie a anului trecut, Vlăduța Lupău a lansat o melodie specială cu ocazia Crăciunului. Melodia intitulată „De Crăciun” a strâns mii de vizualizări pe canalul de Youtube în primele zile de la apariţie. Astfel, piesa a ajuns rapid pe locul 4 în topul melodiilor româneşti. Artistă a ajuns la inimile tuturor, versurile melodiei având un mesaj puternic legat de sărbătorile de iarnă.

Frumoasă cântăreaţă este încântată de ultima sa piesă, videoclipul fiind filmat în urmă cu aproximativ o săptămână, pe o vreme geroasă. Cu toate acestea Vlăduța Lupău a rezistat frigului, produsul final al clipului fiind unul pe măsură aşteptărilor sale.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate