De ce Toma Cuzin nu face stand-up

Toma Cuzin are 45 de ani și e actor. E cunoscut publicului larg și datorită rolului său în serialul „Las Fierbinți”, de la Pro TV, el e Firicel.

El a fost recent invitat de Irina Păcurariu la emisiunea „Reţeaua de Idoli”, acolo unde actorul a făcut dezvăluiri despre cariera lui. E suficient să spui Firicel, din „Las Fierbinţi”, ca să îl identifici pe Cuzin Toma, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului.

Despre Cuzin Toma se ştie că a terminat un liceu electromecanic, a absolvit Academia de Educație Fizică și Sport și Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică şi a practicat multe meserii până a ajuns unde este astăzi. În vârstă de 45 de ani, invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de Idoli” se numără printre cele mai cunoscute figuri ale noului val cinematografic românesc.

Extrem de expresiv şi cu umor bine dozat, a jucat în filme precum „Hârtia va fi albastră”, de Radu Muntean, „Despre oameni și melci”, de Tudor Giurgiu, „Comoara”, pentru care Corneliu Porumboiu a fost recompensat la Cannes cu Un Certain Talent, și „Aferim!”, de Radu Jude, film premiat cu Ursul de Argint la Berlin.

A mai jucat în filme precum „Câinele japonez”, „Domnișoara Christina”, „Funeralii fericite”, „Nașa” și „Moromeții 2”. În 2016, Cuzin Toma a fost nominalizat la două premii Gopo, la categoriile cel mai bun actor pentru rolul din „Comoara” și cel mai bun actor în rol secundar, pentru „București NonStop”. La întâlnirea cu Irina Păcurariu, actorul Cuzin Toma a vorbit despre cel mai recent proiect al său, „Film în sat”, o idee pornită din dorința de a întoarce comunității experiența acumulată în ceea ce se numește cultură. El încearcă să aducă filmul românesc în vatra satului, dorind să motiveze tinerii din mediul rural să evolueze şi să caute perspective noi.