Delia a fost amendata pentru ca a depasit limita de viteza, artista nu a fost pasuita deloc, asa cum ar crede multi!

Delia a fost amendată de o polițistă de la Rutieră! Fotoreporterii Clcik! au surprins momentul în care aceasta a fost mustrată de oamenii legii. Din păcate, graba și nerespectarea regulilor de circulație au tras-o pe dreapta. Artista a scos calmă actele cerute și a primit amenda cuvenită, iar mai apoi și-a văzut de drumul său. Delia nu a fost păsuită pentru că nu exista nicio grabă reală care i-ar fi putut face dispărută amenda.

Delia a fost amendată! Solista și-a recunoscut greșeala, astfel că nu a stat prea mult la discuții. Blonda a scos actele cerute și și-a asumat amenda în urma nerespectării regulilor de circulație. Aceasta nu se grăbea la concerte sau la vreun eveniment, ci la o clinică privată din zona Grivița. Artista a stat aproximativ două ore la medic, apoi a plecat spre casă.

Delia:”Condusul se transformase în obsesie”

“Eram pasionată de condus, iar acest hobby se transformase deja în obsesie. Mă bucur că mi-a trecut. Acum iau maşina şi conduc doar prin Bucureşti. Am drumuri doar la Romexpo sau la Palatul Copiilor, acolo unde se filmează iUmor şi X-factor, în rest cumpărăturile le fac de la un magazin situat la trei minute de mine şi nici când ies… nu prea iau maşina.

Prefer să merg aproape, în Herăstrău, decât să pierd timpul în trafic. Dar nu prea merg la cafenele sau la restuarant. Stau foarte mult închisă în casă. Vara, merg foarte mult cu bicicleta. Nici Răzvan (n.r. soţul vedetei) nu ia maşina zilnic”, povestea solista într-un interviu.


APRECIAZA ARTICOLUL !