„Demisia”, „Centenar fără tâlhar!”, „Sărbători fără infractori!”- au strigat astăzi protestatarii în Piața Victoriei din Capitală

0

Peste 2.000 de persoane au manifestat de ziua Națională, în Piața Victoriei, împotriva guvernării PSD-ALDE, dorind să fie conduși de „politicieni normali și cinstiți”. 

La ora 19.00, manifestanții au format un tricolor uman, pentru marcarea Centenarului. Oamenii au folosit cartoane colorate în albastru, galben și roșu, pe care le-au luminat cu lanternele de la telefoanele mobile.
Apoi au intonat imnul României și au scandat „Demisia!”, „România, trezește-te!”, „Justiţie, nu corupţie”, „Hoții!”,„Afară cu comuniştii din ţară”, „Analfabeta”, „Centenar fără tâlhar”, „Sărbători fără infractori”, „La închisoare, nu la guvernare”.

 

Protestul a luat final în jurul orei 20:30, cand în piață au mai rămas sub 100 de persoane.

Iată lista orașelor în care au fost anunțate proteste de 1 Decembrie : București, Pitești, Bacău, Timișoara, Alexandria, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Slobozia, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Iași, Bistrița-Năsăud, Zalău, Satu Mare, Botoșani, Reșița, Deva, Arad, Baia Mare, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Jiu, Oradea, Cluj, Ploiești, Giurgiu, Focșani, Galați, Craiova, Brăila, Târgoviște, Tulcea, Brașov, Buzău și Suceava.

loading...

Sursa: HotNews