Despre virtuțile terapeutice ale ”aurului negru” de la Techirghiol. ”Este un loc binecuvântat de Dumnezeu”

Durerile cronice trec, pielea se curăță de psoriazis iar deformările coloanei vertebrale se corectează după numai câteva zile de tratament cu nămol de Techirghiol. O arată numeroasele studii științifice și miile de pacienți români și străini care merg anual la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.

Elena Oceanu

Pe 6 iunie, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol împlinește 120 de ani de funcționare, iar tradiția este dusă mai departe, prin studii care scot la iveală mai multe interacţiuni ale nămolului sparopelic cu starea de sănătate și prin lucrări de reabilitare și modernizare a bazelor de tratament.

Legenda lui Tekir

Se spune că un bătrân tătar olog și orb pe numele de Tekir, a ajuns odată cu măgarul său din greșeală, pe malul lacului Techirghiol. S-a chinuit bătrânul ore în șir să iasă din noroiul mirositor, dar bidiviul încăpățânat nici că voia să se miște. Mare a fost însă mirarea și bucuria bătrânului când, ieșind din lac, și-a dat seama că ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele sale, de multa vreme neputincioase, începuseră să-l asculte.

Cât despre înțeleptul său bidiviu – plăgile urâte de pe spate i se vindecaseră, iar corpul său parcă trăia o nouă tinerețe. Aflându-se despre această vindecare, puhoi de oameni au ajuns pe malul acelui lac, scăldându-se și ungându-se cu nămol pentru a-și găsi tămăduire. Și câte minuni nu se petrec acolo – ologii încep din nou să meargă, oasele înțepenite își redobândesc tinerețea, femeile își recapătă fertilitatea, iar bolnavii de piept își găsesc tămăduirea
Astăzi, virtuțile terapeutice ale aurului negru, așa cum i se mai spune celebrului nămol de la Techirgiol au fost demonstrate prin studii riguroase.

Continuarea pe doctorulzilei.ro