Directorul CIA, principalele provocări ce vor contura viitoarea ordine mondială

Directorul CIA, William Burns, a declarat care sunt cele patru provocări majore care, din punctul său de vedere, vor contura viitoarea ordine mondială, subliniind faptul că China este singura și principala provocare geopolitică pentru SUA în secolul actual.

”Există patru provocări majore care vor modela viitorul lumii.

Prima este amenințarea imediată reprezentată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

A doua este provocarea pe termen mai lung pe care o reprezintă ambițiile de conducere ale Chinei. În opinia mea, aceasta este cea mai importantă provocare geopolitică în secolul 21”, a spus Burns.

Celelalte două provocări menționate de șeful agenției de informații americane sunt ”impactul masiv al schimbării tehnologice” și ”formarea unei forțe de muncă bazate pe diversitatea societății americane”.