Un dirijor austriac a murit în timpul unui concert la München

Dirijorul austriac Stefan Soltész a murit după ce s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert la München, a anunţat sâmbătă Opera de Stat Bavareză, potrivit AFP.

„Cu consternare şi profundă tristeţe Opera de Stat Bavareză trebuie să anunţe decesul lui Stefan Soltész”, a indicat instituţia într-un comunicat.

Soltész a murit vineri seara „după ce s-a prăbuşit în timp ce dirija opera ‘Femeia tăcută’ de Richard Strauss la Teatrul Naţional” din München, sediul Operei de Stat Bavareze, precizează comunicatul.

Nu au fost furnizate în media detalii privind cauza morţii dirijorului austriac.

Directorul general al Operei de Stat Bavareze, Serge Dorny, s-a declarat într-un tweet „profund întristat” de moartea dirijorului, în vârstă de 73 de ani. „Pierdem un dirijor talentat”, a adăugat acesta.

În lunga sa carieră, Stefan Soltész a dirijat în operele din Viena, Graz, Hamburg şi Berlin.

A fost director muzical la Staatstheater Braunschweig (centrul Germaniei) din 1988 până în 1993 şi dirijor al Operei Flamande din Antwerpen şi Gent din 1992 până în 1997.

Stefan Soltész a debutat pe scena Operei de Stat Bavareze în 1995.