Moment ciudat la Rossia 24: discursul lui Putin a fost întrerupt brusc – video

Într-un decor solemn, plin de steaguri naționale, peste 100.000 de oameni s-au adunat pe stadionul Lujniki, din Moscova, care a găzduit finala Cupei Mondiale de fotbal din 2018, pentru a sărbători anexarea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, eveniment petrecut în urmă cu 8 ani, relatează media internațională.

Mulțimea a scandat numele președintelui, dar la o privire mai atentă a celor din tribune, prim planurile arată există însă și destui care nu sunt nici entuziaști, nici nu scandează.

Mai mulți reporteri străini aflați încă la Moscova au notat pe rețelele sociale că mulți dintre participanți sunt angajați la stat care au fost luați de la muncă și transportați cu autobuzul. Alții ar fi fost luați direct de pe stradă și aduși forțat la eveniment.

The Guardian a notat că studenți și angajați la stat au fost forțați să participe și li s-a spus că vor fi plătiți suplimentar sau că vor primi au o zi de vacanță pentru a se alătura mitingului. Există zvonuri că cei prezenți au fost plătiți cu sume cuprinse între 300 și 1.400 de ruble.

Manifestările au fost transmise în direct de postul de televiziune Rossia 24, iar cel mai ciudat moment s-a petrecut atunci când discursul lui Putin a fost curmat brusc, chiar înainte de final, și înlocuit cu secvențe dintr-o melodie interpretată de artistul Oleg Gazmanov.

Unde a dispărut Putin? Discursul său a fost înregistrat? S-a produs oare un moment identic cu cel de la mitingul organizat de Ceaușescu în 21 decembrie 1989?

Purtătorul de cuvânt al Kremlin-ului a declarat că anomalia observată de telespectatorii Rossia 24 a fost cauzată de o eroare tehnică a unuia dintre server-ele televiziunii ruse.

Cotidianul economic rus Kommersant, de opoziție, citează un reporter aflat pe stadion că Putin și-a terminat discursul și manifestarea a luat sfârșit.