Doliu în fotbalul românesc! Florin Hidișan, fost jucător la U Cluj, UTA și FC Argeș, a murit la 40 de ani

Florin Hidișan (40 de ani), fostul mijlocaș dreapta al FC Argeș, UTA și Universitatea Cluj, a decedat după o luptă lungă cu cancerul.

Zi tristă pentru fotbalul românesc și pentru cei care l-au cunoscut pe Florin Hidișan.

Florin Hidișan a murit la 40 de ani răpus de cancer

Florin Hidișan a avut formă gravă de cancer la stomac, iar după un an de luptă, fostul fotbalist a încetat din viață.

Hidișan se afla în ultimele luni într-o stare din ce în ce mai precară. Chimioterapia l-a slăbit și mai mult și ajunsese să cântărească doar 43 de kilograme.

Screenshot 20220911 143000

Hidișan a sperat până în ultima clipă că va putea merge la tratament în Statele Unite ale Americii însă costurile erau extrem de mari și nu a reușit să strângă banii necesari.

Universitatea Cluj, ultimul club important din cariera lui Florin Hidișan

Florin Hidișan s-a născut la Râmnicu Vâlcea și a început fotbalul la Industria Sârmei Câmpia Turzii în 2001.

A mai jucat la Internațional Curtea de Argeș, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, Pandurii Târgu-Jiu sau Universitatea CLuj. Cele mai multe meciuri a evoluat în tricoul celor de la UTA, 83 de meciuri și cinci goluri.

Ultimul său club la nivel ridicat a fost Universitatea Cluj, unde a activat în 2013 și pentru care a jucat zece meciuri.

În total, a jucat 107 meciuri în prima ligă și a reușit șapte goluri. După ce a plecat de la U Cluj, Hidișan a mai jucat în ligile inferioare la Arieșul Apuseni, Performanța Ighiu și Ocna Mureș, până în 2019.

Universitatea Cluj, mesaj emoționant la moartea lui Florin Hidișan

Deși nu s-a despărțit în condiții foarte bune de U Cluj, „Șepcile Roșii” au transmis un mesaj emoționant pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Screenshot 20220911 143113

Fostul jucător al Universității Cluj, Florin Hidișan s-a stins astăzi din viață. Florin Hidișan a îmbrăcat tricoul lui ”U” în 2013. De mai bine de un an, acesta a dus o luptă crâncenă împotriva cancerului, bătălie pe care din păcate Florin a pierdut-o. În aceste momente dificile, FC Universitatea Cluj este alături de familia îndurerată și de cei apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Ultimul interviu al lui Florin Hidișan

Florin Hidișan a oferit ultimul său interviu pentru gsp.ro: „Am vorbit cu Dumnezeu și n-am nicio problemă cu nimeni, în inima mea toți sunt iertați și mă bucur când îi văd. Sunt în pace cu toată lumea, le doresc tuturor sănătate. Trăim într-o lume agitată, schimbarea în bine depinde de fiecare. Eu le doresc tuturor numai bine, vreau să transmit un mesaj pozitiv.

Primesc multă putere de la Bunul Dumnezeu, altă sursă de putere nu am. Ca om sunt slab și neputincios, dar prin mila Bunului Dumnezeu cred pot fi mai responsabil, eu și toți cei din jurul meu. Relația cu aproapele trebuie să fie mai cu bunătate. Prin ce trec acum m-a schimbat.

Niciodată n-am cedat în situațiile grele, și n-au fost puține, din copilărie, când stăteam la cămin și poate nu aveam mâncare, până în prezent. Să joci fotbal pare ușor din exterior, dar nu e deloc așa. Sacrificiile sunt mari, de la accidentări până la situații mai încordate cu antrenori sau conducători. Însă tot timpul Dumnezeu m-a ajutat, m-a întărit să trec peste acele momente. Cu luptă și sacrificiu”, au fost câteva din declarațiile emoționante ale fostului fotbalist.