All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Doliu în literatura română: Unul dintre academicienii României, cel mai cunoscut eminescolog, a încetat din viață – FOTO

Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog, apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, a încetat din viață miercuri, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al forului cultural și științific.

Cel de al cărui nume este legată încheierea ediției integrale de volume „Opere” cu scrierile lui Mihai Eminescu s-a născut pe 25 septembrie 1920, la Suceviţa. Dimitrie Vatamaniuc a urmat şcoala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuţi, unde a absolvit Şcoala Normală de Învăţători, şi la Rădăuţi. Absolvent al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, a absolvit în 1947 Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat, pe care a susținut-o la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române în 1957, l-a avut în calitate de conducător ştiinţific pe G. Călinescu.

A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureşanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti și, din 1964, a fost şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Știinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat în calitate de cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române.

A preluat continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, inițiată și coordonată de Perpessicius. Sub îngrijirea sa au apărut, între 1977 și 1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediție ce avea să fie desăvârșită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc va edita apoi mai multe serii de „Opere” ale poetului național (Editura Univers Enciclopedic și Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundația Națională pentru Știință și Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum și „Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877” (1977), „Eminescu. Manuscrisele” (1988), „Eminescu. Contribuţii documentare” (1993), „Eminescu şi Transilvania” (1993), „Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889” (1996); „Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document” (1998), „Bucovina între Occident şi Orient” (2006), „Eminescu în ediţia academică integrală” (2010), „Eminescu în ediții integrale” (2013).

Continuarea pe: stiripesurse.ro

loading...