Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru. ”Ion Balint, iubitor de cai, găini, câini, tată și soț”

Pentru cartea  ”Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”, publicată astăzi, Codin Maticiuc s-a documentat timp de cinci ani.

”Aceasta este cartea mea. O carte la care am lucrat în ultimii 5 ani. Am realizat că este un subiect prin 2014 când, aflându-mă la Miami, pe prima pagină a ziarului Miami Herald era Nuțu Cămătaru. Abia în 2017 am găsit o cunoștință comună care m-a dus la Nuțu. Am reușit să-l conving să mă lase să îi aflu povestea”, își prezinte volumul Codin Maticiuc în mediul online.

”5 ani am stat pe lângă el, de la nunți și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești. Am văzut și condițiile generale din penitenciare, dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru «Inamicul Public Numărul Unu».

5 ani. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotrivă anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina că există, narate cu lux de amănunte de liderul clanului Cămătaru”, a mai povestit Codin Maticiuc în postarea lui de pe Facebook.

cancan.ro publică pasaje din cartea lui Maticiuc, în care veți descperi, pentru început, o portretizare atipică a celui cunoscut drept cel mai temut interlop din România.

_______________

”Soția lui ne aduce câte o Fanta. Nuţu desface sticlele şi mă invită să împart cu el gustul chimic de portocale cu bule. Vine şi Cezar, fiul cel mic. Se aşază tăcut pe genunchii lui taică-său.

Sunt dornic de poveşti cu mafioți cum am văzut în filme, legende sângeroase pe care le-am auzit despre el, împuşcături ca în filmele din capul meu sau măcar ca în cele văzute la cinema. Dar Nuţu Cămătaru din fața mea, cu o Fanta în mâna stângă şi cu brațul drept în jurul lui Cezar, îmi povesteşte despre una dintre iubirile lui: creșterea câinilor.

– Am avut mulți câini spectaculoşi, dar cei mai mulți au fost rotweilleri. La un moment dat aveam patruzeci, toți din părinți campioni. Când m-am dus la puşcărie, angajații pe care îi plăteam să aibă grijă şi-au bătut joc de ei. Pe banii mei… Nu vrei să vezi poze cu ei de când am ieșit.

Se opreşte. E negru la față. Bea o gură de suc şi continuă:
– Dar niciunul nu a fost ca Rocky. Era de talie mare oricum, dar se făcuse cât un măgar. Avea grijă de copiii mei, îi proteja mereu. Îl luam cu peste tot. Când se urca în portbagajul jeep-ului, se lăsa maşina pe spate.

S-a înseninat. Ba chiar zâmbeşte.

– Într-o zi m-am luat în trafic cu nişte țigani. Erau trei și tari în gură. Am coborât la ei. Primul a căzut dintr-un croșeu de dreapta. Ceilalți doi au luat-o la fugă. Şi eu după ei. Nu ştiu cum a ieşit Rocky din maşină, că nu i-am dat drumu’. L-a apucat pe ăla de pe jos, de pe şosea, şi l-a târât până pe trotuar.

Nutu se întristează iar. Aştept nerăbdător continuarea.

– L-am lăsat odată la o fermă şi am plecat acasă. Nu mi-am dat seama că a scăpat pe loc şi a alergat kilometri întregi după maşină. Când m-am oprit, era lângă mine, mort de oboseală şi cu spume la gură. N-am ştiut că nu trebuie să-i dau apă, f****-i mama mă-sii, şi i-am dat din căușul palmelor. A murit pe loc, a făcut infarct. Orice puteai să-mi iei atunci, da’ nu pe el.

Se opreşte, cu ochii umezi. Bea o gură de suc şi continuă:

– Ultimul pe care l-am lăsat să se bată era un lup foarte rău. şi la mine se mai dădea. Nu puteam să-l duc nicăieri. Omora tot. Într-o zi m-a sunat Petre Geamănu şi mi-a propus să se bată cu al lui. A venit cu un monstru pe câmpul unde am stabilit, un Cane Corso cum nu mai văzusem şi foarte agresiv. Când a intrat în lupul meu, mi l-a aruncat efectiv câţiva metri. Dar când s-a apucat al meu de el, abia l-am mai scăpat să nu-l omoare. De atunci Geamănu n-a mai putut să-şi vadă câinele, pentru că pierduse.

I l-a vândut lu’ Oprea de la BGS. Asta a fost ultima oară cu bătăile de câini. Regret şi acum. Am mai văzut, dar ai mei?! Niciodată. Au venit mulți la mine să-mi ceară să-i bag la bătaie cu ai lor, că știau că am rase bune. Le-am spus că îi las cu o condiție. Să se bată ei cu mine înainte, că așa e corect, dacă ne punem animalele la bătaie. N-a vrut niciunul, încheie Nuţu râzând mulţumit. Stabilim când ne revedem şi plec. (…)

Am văzut şi am auzit destule. Am pornit la drum căutându-l pe cel mai mafiot României, un interlop de care trebuie să te ții departe, infractor notoriu, asasin cu sânge rece, capo dei capi, Nuţu Cămătaru! Şi am găsit un iubitor de cai, găini şi câini, băutor de Fanta, crescător de porumbei, tată şi soţ. Ion Balint. Cap de familie, da. Dar o familie la care nu mă aşteptam.”