MApN, comunicat despre drona ucraineană prăbuşită în Croaţia

O dronă ucraineană de recunoaştere provenind din Ucraina s-a prăbuşit, în noaptea de joi spre vineri, în capitala croată Zagreb.

Ministerul Apărării Naţionale transmite, într-un comunicat de presă, că drona a fost reperată în spațiul aerian al României.

”Sistemul de supraveghere a spaţiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spaţiul aerian naţional pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute”, precizează MApN, în comunicatul de presă emis de instituție.

Potrivit MApN, drona a intrat în spaţiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23:23, şi a părăsit spaţiul aerian naţional în jurul orei 23:26, îndreptându-se către Ungaria.

”Evoluţia acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spaţiul aerian naţional, viteza ridicată, înălţimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat şi condiţiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian”, anunţă MApN.

Precizarea MApN vine după ce premierul croat Andrej Plenkovic a declarat că o dronă militară de producţie rusească şi aflată, probabil, în dotarea armatei ucrainene s-a prăbuşit, joi seară, într-un parc al capitalei croate Zagreb, după ce a survolat România şi Ungaria.

”Aparatul militar fără pilot care s-a prăbuşit ieri (joi – n.r.) este, conform informaţiilor de care dispunem, de producţie rusească. Nu ştim deocamdată dacă aparţine armatei ruse sau ucrainene”, a spus Plenkovic în faţa presei în Franţa, unde participă la summitul UE.

Drona ”a pătruns în Croaţia venind dinspre Ungaria şi, potrivit premierului (ungar, Viktor – n.r.) Orban, a intrat în Ungaria venind dinspre România”, a adăugat premierul croat.

Capitala Croaţiei se află la circa 550 de kilometri în linie dreaptă de cea mai apropiată frontieră a Ucrainei. Conform Ministerului croat al Apărării, drona a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei prin partea de est a ţării, zburând cu o viteză de circa 700 de kilometri pe oră, la o altitudine de circa 1.300 de metri.

Potrivit presei locale, care citează un expert militar, drona pare a fi de tipul Tupolev Tu-141 şi aparţine armatei ucrainene. Această dronă de recunoaştere de fabricaţie sovietică a fost modernizată de Ucraina şi folosită începând cu anul 2014. Drona este telecomandată şi aterizează cu ajutorul unor paraşute.